DECIZIA lui Tudose încinge spiritele în PSD. Un ministru dat afară de premier face ACUZAȚII DURE. „E o mişcare surprinzătoare...”
- Jeanina Năstase
- 10 ianuarie 2018, 18:14
Refuzul lui Mihai Tudose de a-l demite pe Bogdan Despescu, șeful Poliției Române, nu a rămas fără ecou. Mai mult, scandalul poliţistului pedofil a declanşat un adevărat război al reacțiilor în PSD. Rovana Plumb, ministrul dat afară de Mihai Tudose, sare la gâtul premierului după decizia acestuia de a-l păstra pe Despescu deși șefa de la Interne propusese demisia acestuia. Reamintim că, la finalul anului trecut, Rovana Plumb a fost nevoită să-şi dea demisia din Guvern după ce a fost numită "penală" de către Mihai Tudose.
"Carmen Dan a procedat corect. E de remarcat că a reacţionat prompt şi a demarat o anchetă. A solicitat schimbări necesare şi corecte. Nu trebuie aruncată anatema pe întreaga poliţie, dar e nevoie de schimbări. Fiecare dintre colegii noştri aflaţi în funcţia de miniştri au primit votul de încredere al CEX, dar şi al coaliţiei de guvernare. E o mişcare surprinzătoare a premierului. Mă aşteptam ca ancheta şi propunerile minsitrului să fie luate în calcul. Decizia aparţine CEX şi coaliţiei PSD-ALDE.
Carmen Dan s-a prezentat cu concluzia unui raport. Propunerile au fost analizate cu discernământ. Nu înţeleg de ce nu s-a luat în considerare ancheta", a precizat la România TV, Rovana Plumb.
Cum a plecat Rovana Plumb din Guvern
La finalul anului trecut, Rovana Plumb a fost nevoită să-şi dea demisia din Guvern după ce a fost numită "penală" de către Mihai Tudose. "Noi punem nevoile cetăţenilor și siguranţa lor pe primul loc. În orice partid e competiţie. Ne interesează să răspundem nevoilor cetăţenilor", a mai spus Plumb.