Intervenție-bombă în scandalul care a șocat o țară întreagă. „A scos la iveală un șir lung de ilegalități comise de instituții”
- Iulia Moise
- 24 iunie 2019, 10:11
Viorel Cataramă, președintele partidului Dreapta Liberală, intervine în cazul Sorinei, fetița din Baia de Aramă care fost luată cu forța de care procurori de lângă familia care a crescut-o.
„Cazul Sorinei, fetița din Baia de Aramă, a scos la iveală un șir lung de ilegalități comise de instituții și/sau funcționari ai statului român!
Dreapta Liberală cere Președintelui Iohannis, Parlamentului și Guvernului României să uzeze de toate căile legale pentru a invalida adopția și a bloca ieșirea din țară a acestei copile.
Aprobarea și validarea adopției internaționale pentru o fetiță de 8 ani, mai ales în detrimentul unei adopții naționale, ridică nenumărate semne de întrebare, existând suspiciunea rezonabilă că adopția nu este făcută pentru motivele declarate!
Dreapta Liberală semnalează, din nou, că în ultimul timp tot mai mulți copii și tineri (mai ales tinere) dispar pe filiere infracționale bine organizate (care alimentează rețelele de prostituție, slavie și traficul cu organe umane), cu complicitatea unor structuri și/sau persoane corupte din aparatul bugetar din România”, susține Viorel Ctataramă.