Decizia care va avea un impact major pe piața medicamentelor din România

Decizia care va avea un impact major pe piața medicamentelor din România

Compania Națională Unifarm va ține legătura cu managerii spitalelor din toate zonele țării și cu asociațiile de pacienți.

Linia de comunicare a fost anunțată astfel de conducerea acestei entități, în cadrul Forumului Național al Spitalelor, aflat la prima ediție.

Departamentul special astfel înființat va avea rolul de a se cunoaște mai bine piața românească de profil, dar și necesitățile pacienților, arată portalul www.rohealthreview.ro. 

Scopul final este acela de a ameliora modul în care piața e aprovizionată cu medicamente, pentru a nu se mai întâmpla discontinuități din acest punct de vedere.

Așa cum se știe, de-a lungul timpului au fost situații în care anumite medicamente nu s-au găsit pe piață, iar eforturile de aprovizionare au fost uriașe. Însă și riscurile sunt pe măsură, mai ales când e vorba de viața pacienților, a spus directorul Unifarm, Adrian Ionel.

Aceste “hei-rupisme ne costă foarte mult și, ceea ce mult mai trist, uneori ne pot costa viața pacientului”, a declarat oficialul. 

La capitolul aprovizionare cu medicamente, specialistul a făcut referire la acei furnizori care se retrag de pe piața românească, din cauza prețurilor mici, dar nu respectă legea, de-a asigura aprovizionarea spitalelor în termen de un an după ce au ieșit de pe piața autohtonă.

“Interesul comercial al producătorilor pe anumite produse, ieftine ca și costuri, îi fac pe aceștia să se retragă din țară – din păcate cu nerespectarea legii de multe ori”, a spus Adrian Ionel. 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News