Revoluție în medicină! Descoperirea care ar putea salva milioane de vieți. Ce este „sângele universal”
- Petre Ţache
- 13 iunie 2019, 10:37
Sângele universal, o descoperire extrem de importantă pentru medicină, este pe cale de a deveni realitate, rezolvând astfel problema transfuziilor.
Normal, oamenii au unul dintre cele patru tipuri de sânge: A, B, AB sau 0, definite prin posibilitatea existenţei unor molecule de zahăr pe suprafaţa celulelor roşii din sânge.
O echipă de biochimişti de la University of British Columbia din Vancouver, Canada, care a analizat bacteriile din intestinele umane, a descoperit că microbii din ele produc două enzime care pot transforma tipul de sânge A într-un tip de sânge universal acceptat.
Dacă o persoană care are sânge de tip A primeşte, prin transfuzie, sânge de tip B, sau invers, aceste molecule determină sistemul imunitar să lanseze un atac mortal asupra celulelor roşii. În lipsa acestor antigeni, sângele de tipul 0 poate fi transfuzat către oricine.
Pentru a furniza mai mult sânge universal, oamenii de ştiinţă au încercat să transforme cel de-al doilea cel mai comun tip de sânge, tipul A, prin eliminarea antigenilor specifici.
Descoperirea aceasta este uriaşă, însă sunt necesare noi cercetări care să ofere dovezi sigure că toţi antigenii definitorii pentru tipul de sânge A sunt eliminaţi şi că aceste enzime microbiene au funcţionat corect şi nu au produs, din greşeală, schimbări în celulele roşii din sânge care ar putea genera probleme.