Tudose strică planurile lui Orban. Bătaie pe viață și pe moarte pentru Palatul Victoria
- Iulia Moise
- 13 iunie 2019, 09:32
Fostul premier Mihai Tudose a declarat, miercuri seara, la Realitatea TV, că în urma discuțiilor cu PNL s-a decis că, dacă moțiunea de cenzură trece, discuția despre urmează să ajungă la Palatul Victoria nu o vor face partidele separat, ci se vor aștepta consultările pe care trebuie să le inițieze președintele și nominalizarea acestuia.
Mihai Tudose a mai declarat și că nu este de acord ca Orban să fie propus în funcția de premier.
„Am avut o discuție cu dl Orban. I-am spus: renunță la ambiția asta că noi toți trebuie să te punem pe tine prim-ministru. (…) Guvernul nu se câștigă la Loto. Președintele după ce se consultă cu toată lumea desemnează. Dacă președintele îl desemnează pe Ludovic Orban, atunci avem o disucție. Noi nu prea am fi de acord cu Ludovic Orban. Ei nu sunt de acord cu mine. Am înțeles. Sorin Cîmpeanu, găsim o altă soluție… Hai să găsim un om care poate să coaguleze, să îl accepte toată lumea. Bineînțeles că toată lumea vrea să fie din tribul lui. Nu se poate!”, a afirmat Tudose.
„Sper că există deschidere acum. Dar nu după ce trece moțiunea se închide PNL într-o cameră și spune: noi, Gigi. Păi stai un pic că nu-l pui tu, ci Cotroceniul. (…) Și să avem echipa și ce face, programul de guvernare”, a mai spus fostul premier.
Întrebat cum vor explica, în cazul în care se schimbă majoritatea și Guvernul, faptul că trebuie luate măsuri nepopulare, Tudose a spus: „Păi foarte simplu. Deschidem ușa la frigider și arătăm ce-i înăuntru. Un dement v-a promis friptură cu cartofi prăjiți, iar în frigider e un ou, unul singur. Asta-i țara. Hai să vedem ce facem. Ne împrumutăm să cumpărăm friptură? Ne împrumutăm să cumpărăm friptură, că v-a promis-o ăla. Dar în paralel trebuie să fac ceva ca țara să meargă, să dau drumul la economie, să fac infrastructură, să cresc competitivitatea și raționalizate cheltuielile”.
Tudose a precizat că moțiunea de cenzură nu va trece decât dacă parlamentari de la PSD-ALDE o votează și a spus că se poartă negocieri cu toată lumea.