Fratele, spion la curtea dictatorului. El a fost și informator al CIA

Fratele, spion la curtea dictatorului. El a fost și informator al CIA

Kim Jong-nam, fratele vitreg al dictatorului nord-coreean, Kim Jong-un, ucis în Malaezia în 2017, a fost informator pentru CIA, a informat luni Wall Street Journal . O sursă citată de ziar a declarat că „a existat o legătură" între CIA și Kim Jong-nam.

 

 Kim Jong-nam a călătorit în Malaezia în februarie 2017 pentru a-și întâlni contactul cu CIA, deși acest lucru nu pare să fi fost singurul scop al călătoriei. Două femei au fost acuzate de otrăvirea lui Kim Jong-nam, cu un lichid, armă chimică interzisă, pe aeroportul din Kuala Lumpur în februarie 2017. 

 

„Mai mulţi foşti oficiali americani au declarat că fratele vitreg, care locuia în afara Coreei de Nord de mulţi ani şi nu avea o bază de putere cunoscută la Phenian, este puţin probabil să fi putut furniza detalii despre mecanismele interne secrete ale ţării", se afirmă în materialul publicat luni de WSJ.

Totodată, foştii oficiali din SUA au mai afirmat că, în mod aproape cert, Kim Jong Nam avea contacte şi cu servicii secrete din alte ţări, în mod particular din China, mai relatează publicaţia americană.

 

Oficiali sud-coreeni şi americani au afirmat că autorităţile nord-coreene au ordonat asasinarea lui Kim Jong Nam, aparent în urma criticilor aduse regimului de la Phenian. Coreea de Nord însă a respins acuzaţiile.

 

Președintele american Donald Trump și Kim Jong-un s-au întâlnit de două ori, la Hanoi în februarie și în Singapore în luna iunie a anului trecut, dar nu au convenit asupra unui acord de a ridica sancțiunile SUA în schimbul abandonului Coreei de Nord a  programelor nucleare. CIA a refuzat să comenteze informația.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News