În septembrie 2016, eram îmbarcat pe goeleta Adornate care participa la Regata Mării Negre – „Black Sea Tall Ships Regatta” – cu porturi de escală la Novorossiysk, Sochi și Varna
Ultima parte a voiajului de o lună de zile ne-a prins pe undeva pe lângă Sinop, pe litoralul sud-estic al Mării Negre, la travers babord de coasta turcească. Vântul căzuse aproape de tot, după ce, cu numai o zi înainte ne tăvălise binișor. Velele abia fâlfăiau parcă plictisite și ele de calmul enervant al lui nea Maria Trifu, bucătarul care mesteca în oala de ciorbă cu un polonic despre care spunea, hâtru, că, dacă se uită în el, ghicește starea vremii. Ne adunaserăm cu toți la pupa și stăteam la „plăci”, la povești d-ale noastre, marinărești, care pe unde fusese prin lume. Din când în când își ițea botu’ din apă un delfin care ne privea cu milă nedisimulată cum abia ne târam lăsînd în urmă un siaj ca pișatu’ boului, că nu se mai uita nimeni în „compas”. Io îmi făcusem siesta de după prânz că, nu-i așa, „tot boieru’, cât de mic, dupăamiază doarme un pic”. Îmi luasem din frigider petul la jumate de apă minerală Borsec în care pusesem la frapat ce mai rămăsese din votca pe care o luasem de la ruși. Fumam Sobranie, d-alea căcănii la culoare, din pachet de-ăla șmecher care se desface ca o tabacheră. N-apucasem încă să gust din cocârț când îl aud pe ajmec – prescurtarea colocvială de la „ajutorul mecanic” – cum, împreună cu ofițerul de la mașină pe care urma să-l nășească la întoarcerea în țară, îi tot ziceau delfinului ăla, pe frecvențe ultrajoase, ca o incantație bizară: „Kiri Kiri, du-ne repede la mal!”. Îi mai auzisem io și până atunci cu chestia asta da’ nu-i băgasem în seamă. Da’ acu’ chiar că mă făcuseră curioși băieții, viitori naș și fin. Și-i întreb: „Care-i, bă, faza cu Kiri Kiri ăsta?”. Și-ncep ăia să râdă mai să se tăvălească pe covertă. Și-mi spun, printre sughițuri de râs isteric, o poveste ca un banc sec. Cică, Alex, ofițerul mecanic, avea o rudă, pare-mi-se cumnat, care era pescar la Tuzla sau Eforie și care, ieșit odată la pescuit de stavrizi, s-a răsturnat cu barca într-o furtună. Și cum plutea el, așa, printre valuri a venit lângă el un delfin și ăla i-a zis: „Kiri Kiri, du-mă repede la mal!”. Și iar se pun pe râs băieții. Și io tot năuc, că nu pricepusem poanta. La care Petre, ajmecul, mă lămurește pe un ton incredibil de serios: „Și ne-a zis ăla, la o beție: «Băi, al naibii delfin, m-am agățat de dorsala lui, m-a luat la remorcă și m-a scos tocma’ la mama-dracu’, pe digu’ de nord de la Midia!»”. Și dă-i iar și râzi. Cât pe ce să mă înec, că golanii îmi înlocuiseră votca din pet cu apă chioară și era să dau în damblaua lui Martin Strickland după ce i-o făcuse Ismail.
Eh, asta-i o mostră de umor de vapor.
P.S. Am uitat să spun că după asta, imediat, s-a pus iar vântul. Kiri Kiri își făcuse treaba din nou. În poza de mai jos este însuși Kiri Kiri fotografiat de foto-marinarul Cristian Vasile, zis Haralamb:)
Alte reportaje de călătorie ale autorului puteți citi în rubrica sa „Reporter de Cursă Lungă” din cadrul secțiunii Special a Evenimentului zilei
Recomandările noastre
