Simona Halep, dată de gol de antrenorul ei! Obiectivul româncei nu a fost apărarea titlului la Roland Garros

Simona Halep, dată de gol de antrenorul ei! Obiectivul româncei nu a fost apărarea titlului la Roland Garros

La câteva ore distanță după ce Simona Halep a fost eliminată, ieri, în „sferturile” de la Roland Garros (2-6, 4-6, cu Amanda Anisimova), o jurnalistă a făcut o declarație incredibilă.

Catherine Whitaker, gazda emisiunii The Tennis Podcast, a relatat dialogul pe care l-a purtat cu Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep.

Este un pic amuzant. Am vorbit cu Daniel Dobre în urmă cu câteva zile şi îmi spunea că obiectivul pentru anul acesta nu a fost apărarea trofeului de la Roland Garros, ci Wimbledon-ul. A sunat ca Federer: văd acest sezon pe zgură drept o pregătire pentru iarbă. Cred că jocul ei se potriveşte perfect pe zgură şi reezultatele ei de până acum pe iarbă nu au fost dintre cele mai bune. Mi s-a părut incredibil la momentul respectiv, dar destul de interesant”, a declarat jurnalista.

Partenerul ei din emisiune a fost uimit: „cum ar putea fi iarba suprafaţa ei favorită? Oare lipsa apetitului pentru a face lovituri câştigătoare şi serviciul ei vanilat nu face lucrul ăsta imposibil”.

A vorbit despre faptul că Simona are un avantaj prin faptul că are un centru de greutate jos, picioarele puternice şi abilitatea de a lovi mingile joase. Poate cu Dobre, Simona va juca mult mai agresiv la Wimbledon în acest an...”, i-a răspuns Catherine Whitaker colegului ei de studio. Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Wimbledon de până acum a fost înregistrat în 2014, când a atins faza semifinalelor.