Putin, pregătit de marea ofensivă. SUA dau semne că vor face un pas înapoi. Ce șanse au statele europene să scape de furia președintelui rus

Putin, pregătit de marea ofensivă. SUA dau semne că vor face un pas înapoi. Ce șanse au statele europene să scape de furia președintelui rus

Președntele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că este dispus să lase acordul START să expire, dacă nu va vedea intenția clară din partea SUA că își doresc reînnoirea lui.

Vladimir Putin a ameninţat, joi, că va permite ca Tratatul în domeniul controlul armamentului nuclear START cu Statele Unite să expire în 2021, dacă americanii nu vor da de înțeles că vor să-l prelungească, informează France24

Dacă tratatul va expira fără să fie adoptată o nouă versiune, atunci „nu va mai exista vreun instrument care să limiteze cursa înarmării (nucleare), de exemplu în trimiterea de armament în spaţiu”, a avertizat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

„Dacă nimeni nu doreşte prelungirea acordului START, atunci n-o vom face (...). Noi am spus de 100 de ori că suntem pregătiţi de acest lucru.”, a declarat Vladimir Putin într-o întâlnire cu reprezentanţi ai unor agenţii de presă în marja Formului Economic de la Sankt Petersburg.

„Până acum nimeni nu negociază cu noi. Procesul negocierilor oficiale nu a fost lansat, deşi totul expiră în 2021.”, a adăugat Putin.

Acest tratat va expira în 2021, într-o perioadă de tensiuni puternice între cele mai mari două puteri nucleare. 

„Noi avem sisteme noi, capabile să garanteze securitatea Rusiei pe o perioadă destul de lungă”, a declarat Putin, dând asigurări că ţara sa şi-a întrecut concurenţii în privinţa creării de sisteme hipersonice.

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a declarat, în aprilie, că R. P. Chineză este necesar să se alăture Tratatului START, de care sunt constrânse, în prezent, doar Moscova şi Washington-ul.

Rusia şi Statele Unite şi-au suspendat deja, în acest an, participarea la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în timpul Războiului Rece, acuzându-se reciproc de faptul că-l încalcă.

În acest context, Vladimir Putin a dat ordin să se pună la punct noi tipuri de rachete cu lansare de la sol în următorii doi ani şi a ameninţat, la sfârşitul lui februarie, într-un discurs în Parlamentul rus, cu desfăşurarea unor noi arme „invincibile”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News