Mazăre, în sacou în dungi la Înalta Curte

Mazăre, în sacou în dungi la Înalta Curte

Curtea Supremă a respins, ieri, revocarea mandatului de arestare preventivă a lui Radu Mazăre, emis în 2018 după ce fostul edil a fugit din țară în Madagascar.

Radu Mazăre a stat iar față în față cu judecătorii de la ICCJ, ieri, când avocații acestuia au arătat instanței că nu se mai justifică menținerea acestuia în arest preventiv, având în vedere că fostul edil a primit deja o condamnare definitivă în dosarul Retrocedării plajelor, iar dosarul Polaris a primit o primă pedeapsă pe fond.

Mazăre purta un sacou gri, în dungi, și o pereche de jeanși atunci când a fost introdus în boxa arestaților – o ținută sobră pentru fostul edil, în contrast cu aparițiile acestuia la termenele de judecată. Fără a se înțelege că Mazăre venea în fața magistraților îmbrăcat ca la Festivalul de la Mamaia, fostul primar se remarca din rândurile inculpaților fel-de-fel prin sclipirea unui ceas de firmă, prin cămăși roz sau prin șosete prăzulii purtate la costume scumpe. Fostul edil părea a fi, ieri, într-o stare psihică mai bună decât în data de 21 mai, atunci când autoritățile l-au adus din Madagascar. Atunci, Mazăre era atât de abătut încât singurele cuvinte pe care le-a scos din boxă au fost salutul către avocata lui și un „nu” ferm, când instanța l-a întrebat dacă vrea să dea o declarație.

Ioana Focșa, avocata fostului edil, a pledat ieri pentru revocarea mandatului de arestare deoarece – spunea ea – ar fi o formalitate din moment ce clientul ei a primit deja o condamnare. „La termenul anterior (n.r. – din 21 mai) am lăsat la aprecierea dumneavoastră, deoarece fusese arestat pe data de 8 mai. Astăzi aș spune, și vă solicit să dispuneți revocarea mandatului pentru că știm cu toții că a fost prezent la toate termenele până în 2018. Scopul măsurii preventive nu mai poate fi atins în niciun mod. În dosarul acesta a fost condamnat deja pe fond și ar fi o formalitate să venim pentru prelungire din 30 în 30 de zile”, a spus avocata Ioana Focșa în sala de judecată.

 

Trei condamnări pentru fostul primar

Pedeapsa definitivă care a atras cu sine și mandatul internaţional de căutare pentru Radu Mazăre este cea pronunţată în 8 februarie de ICCJ când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa și Mamaia. De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani și 10 luni în Dosarul Polaris, dar și o condamnare de 6 ani și 6 luni închisoare primită după ce ar fi vândut la preț subevaluat un teren aflat în patrimoniul Primăriei Constanța. Ultimele două decizii nu sunt definitive.

 

Ne puteți urmări și pe Google News