Un muzician celebru debutează în actorie. Artistul face parte din distribuția serialului-Sacrificiul⁩

Un muzician celebru debutează în actorie. Artistul face parte din distribuția serialului-Sacrificiul⁩

Damian Drăghici debutează ca actor în această toamnă el făcând parte din distribuția serialului Ruxandrei Ion, „Sacrificiul”. Pe lângă Rapha, personajul căruia îi va da viață, Damian Drăghici va compune și interpreta și de o parte din muzica pe care o vom asculta de-a lungul poveștilor spuse în cadrul acestei producții.

Astfel pe lângă pasiunea sa pentru muzică cu care a reușit să cucerească fani la nivel internațional, Drăghici va încerca să își facă un nume și ca actor în noua producție a Ruxandrei Ion, care va fi  difuzată la Antena 1.

„Îmi face mare plăcere să joc în acest serial! Inițial fusesem contactat de doamna Ruxandra Ion ca potențial compozitor al serialului, de altfel voi produce și muzică special pentru "Sacrificiul". Este prima oară pentru mine când am un rol, nu am mai jucat până acum, dar repet, îmi face plăcere și mă simt onorat. Cred că serialul va avea mare succes și tot ce vă pot spune despre Rapha, personajul meu, este că se aseamănă puțin cu Damian din viața de zi cu zi”, a declarat artistul.

Ruxandra Ion este încrezătoare în calitățile și potențialul pe care Damian Drăghici l-a dovedit atât la casting, cât și în timpul primelor zile de filmare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Damian este o persoană înzestrată cu un mare talent! Este o onoare să ai un artist de o asemenea anvergură în distribuție. Pe lângă muzica pe care o creează și pe care o va produce pentru serialul Sacrificiul, cu siguranță veți ajunge să fiți cuceriți și de personajul său, Rapha, care este pata de culoare a poveștii noastre”,  a declarat Ruxandra Ion.

Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.