„Nu am nici o problemă cu alcoolul, mai puțin dacă nu-mi găsesc băutura”. Sibienii, așteptați la o „radiografie” a consumului de alcool
- Radu Novac
- 2 iunie 2019, 11:11
ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, împreună cu Direcția Județeană de Sănătate Publică Sibiu, organizează, în 5 iunie, Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu demers de screening și prevenire a consumului riscant de alcool din țară.
Sibienii, dar și și cei din localitățile învecinate sunt invitați să se ducă la unul dintre centrele locale să își evalueze, în doar 5 minute, nivelul de consum de alcool.
”Suntem tentați să asociem consumul riscant de alcool cu problemele severe legate de abuz și dependență. Totuși problemele mari de mâine încep cu problemele mici de azi și, dacă reușim să depistăm problemele mici azi, putem să prevenim agravarea lor. Chestionarul AUDIT cuprinde 10 întrebări scurte, iar scorul obținut pe baza răspunsurilor îi indică respondentului dacă felul în care consumă alcool îi afectează sau nu sănătatea. Astfel, îndemnăm oamenii care consumă alcool, indiferent de cantitate sau de frecvență, să afle ce scor obțin, pentru a se cunoaște mai bine, pentru a afla din timp dacă se află sau nu într-o categorie de risc și pentru a beneficia de informații suplimentare despre cum să își protejeze sănătatea”, a declarat dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență în adicții, directorul științific al ALIAT.
În municipiul Sibiu, testările se pot face la Spitalul de Pneumoftiziologie, sediul DSP Sibu sau Serviciul de Probațiune (Calea Dumbrăvii, nr. 30).