Lecția sârbească: a fost terminată autostrada care duce spre Grecia

Lecția sârbească: a fost terminată autostrada care duce spre Grecia

Românii din vestul țării vor ajunge mai repede în vacanță în Grecia, cu mașina, după ce, în Serbia, a fost finalizată o autostradă care duce până la granița cu Macednia, pe Clisura Grdelica.

Lucrările au început în 2013 și au costat 350 de milioane de euro. În acest sfârșit de săptămână sârbii au inaugurat ultimul tronson al autostrăzii aflate pe Coridorul 10 pan-european, astfel că de la orașul Niš se mai fac doar trei ore până în Salonic.

 Ultimii 26,3 kilometri din autostradă s-au făcut în condiții grele: drumul a trebuit tăiat prin munte, s-au construit nu mai puțin de 36 de poduri, s-au săpat 2 tuneluri (aproape 3 km = în care fiecare mașină e monitorizată individual pentru a păstra viteza optimă), pe alți 6 km s-a regularizat albia Moravei, a fost construită un viaduct unic în Balcani, intersecția de la Predejane, realizat în totalitate deasupra râului.

Sârbii au reușit să rezolve o problemă similară pe care o avem și noi la autostrada Lugoj – Deva (lotul 4): tăierea muntelui și consolidarea acestuia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News