Ponta se întoarce împotriva foștilor aliați: „Dacă îi spune că o pune într-o funcție, își lasă mustață”
- Alex Dumitrescu
- 16 mai 2019, 17:15
Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că Rovana Plumb, prima poziție pe listele PSD pentru alegerile europarlamentare, „își lasă mustață” dacă Liviu Dragnea o pune într-o funcție.
Președintele Pro România a declarat că „minciuna are o limită” și crede că PSD „și-au legalizat drogurile”, după ce mai mulți lideri social-democrați au declarat că au fost tentative de asasinat la adresa lor.
„Cred că și-au legalizat drogurile, sincer. L-am auzit pe Dragnea că a spus că satele din România sunt mai frumoase decât cele din Germania sau Franța. Ceea ce, dacă nu iei droguri, nu poți să spui. Și minciuna are o limită, de la care începe nebunia. Nu sunt mai frumoase din multe motive. (...) Doamna Plumb zice că trăim în țara lui Dragnea.
Eu nici măcar județul Teleorman nu cred că e țara lui Dragnea. (...) Rovana trăiește în țara lui Dragnea și vrea să plece la Bruxelles. Rovana cred că trebuie să își lase mustață și cred că își lasă. Dacă îi spune că o pune într-o funcție (Dragnea - n.r.), își lasă mustață”, adelcarat Victor Ponta.