Dorința Domnitorului Mihail Sturza, ctitorul Academiei Mihăilene, de a aduce oamenii, așezămintele și gospodăria orașelor din Moldova pe o cale mai bună și la o temeinică rânduială s-a izbit, chiar de la început, de opoziția boierilor.
În 1835, la un an și câteva luni de la urcarea pe tron, Sturza era pârât, printr-o petiție, la Curtea rusească, de grave fapte de ceea ce azi numim corupție. Petiția nu a avut alt rezultat decât o scrisoare prietenească din partea generalului Kiseleff, în care îl sfătuia „să caute liniștirea spiritelor și readucerea în jurul său a unor oameni pe care țara îi respectă”, iar în încheiere îi arăta că „ar fi nevoie de a schimba pe câțiva din boierii săi cu alții mai binevăzuți de opinia publică și care prin prezența lor în sfatul țării ar da mai multă cumpănire guvernului”.
Nemulțumiți de rezultatul demersului la curtea Țarului, boierii contestatari au căuta să-l ponegrească pe Vodă în fața Europei apusene. Așa că au căutat să atragă de partea lor studenți trimiși la studii în străinătate. Unul dintre aceștia a fost Constantin Hurmuzachi, care începe să publice în 1936 o serie de articole împotriva lui Mihail Sturza (FOTO) în gazete vieneze și germane.
Guvernul austriac, sesizat de faptul că presa vieneză, și cea apuseană publicau numeroase articole defavorabile Domnului moldovean, a dat ordin să se afle cine este autorul lor.
Citește în continuare gratuit pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
