Politica
Firea trimite mesaje de felicitare de Ziua Regalităţii. „Sărbătorim unul dintre cele mai puternice simboluri ale României”
- Lucian Ionescu
- 10 mai 2019, 13:48
Cu ocazia Zilei Regalităţii care se serbează pe data de 10 mai, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a trimis pe pagina sa de socializare un mesaj de felicitare în care spune că aceasta reprezintă un prilej de mândrie naţională.
„Data de 10 mai marchează trei momente importante pentru ţara noastră: începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului Rege al ţării. Astăzi, 10 mai, Ziua Regalităţii este un prilej de mândrie naţională, pentru că sărbătorim unul dintre cele mai puternice simboluri ale României. Să nu uităm că data de 10 mai a intrat în istorie şi datorită faptului că timp de opt decenii, până în anul 1947, a fost Ziua Naţională a României, iar Familia Regală a României a avut o contribuţie uriaşă la modernizarea şi stabilitatea statului român, inclusiv în perioada postdecembristă. Transmit astăzi cele mai bune gânduri de respect faţă de Casa Regală, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă istoriei, integrităţii, identităţii noastre naţionale şi pentru bucuria de a fi o ţară unită şi liberă în Europa. 'La mulţi ani!'", scrie Firea, într-un mesaj pe Facebook.
Ziua Regalităţii a mai fost sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul, potrivit agerpres.ro
Potrivit Legii nr. 103/2015, Ziua Regalităţii a fost reintrodusă şi este declarată sărbătoare naţională în România.
Recomandările noastre