Băsescu, declarații despre tăierea salariilor: „Am acționat ca un căpitan de navă. Ca să îmi salvez echipajul, întâi trebuie să salvez nava.”
- Alex Dumitrescu
- 6 mai 2019, 23:13
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni seară la Realitatea TV, că a avut de ales între tăierea salariilor sau concediere a 250.000 de angajați de la buget, în timpul crizei economice.
Fostul președinte a declarat că FMI își dorea o creștere a mai multor taxe, printre care TVA și CAS. Traian Băsescu a precizat că măsura i s-a părut ca fiind una greșită.
„Ajunsesem să împrumutăm bani ca să plătim salariile, pensiile și autoarele sociale cu dobânzi de 9-10% și nu mai mult de trei luni. Rostogoleam din trei în trei luni dobânzile. Era îngrozitor, am discutat cu oamenii înțelepți, nu vreau să-i bag și pe ei în responsabilitate. (...) Era o situație de criză, nimeni nu voia să își asume, nici partidul meu. Eu am zis că am 5,5 milioane de voturi, deci e datoria mea să anunț.”, a declarat Traian Băsescu.
El a precizat că i s-a părut o variantă „omenească” de a tăia 25% din salarii, în contrapartidă cu concedierea a 250.000 de bugetari, în situația în care șomajul era de 7-8%.
„Varianta era: ori tai de la toți 25%, ori dai afară 250.000 de oameni, într-o perioadă în care șomajul era de 7-8%, deci în care dacă-i dădeai afară nu-și găseau locuri de muncă. Atunci, am spus că e mult mai omenească”.
„Am acționat ca un căpitan de navă. Ca să îmi salvez echipajul, întâi trebuie să salvez nava.”, a adăugat fostul președinte.