DARPA şi Forţele Aeriene SUA se pregătesc să testeze pentru prima dată armele hipersonice: Sunt cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă din lume

DARPA şi Forţele Aeriene SUA se pregătesc să testeze pentru prima dată armele hipersonice: Sunt cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă din lume

Directorul DARPA, Dr. Steven Walker, a declarat că Agenția de cercetare militară superioară colaborează cu Forțele Aeriene privind dezvoltarea a două arme hipersonice - Tactical Boost Glide (TBG) și HAWCt (HAWC). Acestea sunt două concepte foarte diferite, dar când vorbim despre arme hipersonice, este bine să avem ceea ce eu consider o redundanță dorită deoarece este o tehnologie dificilă care trebuie să reziste la 3000 de grade şi nu este uşor", spune Walker.

Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) este o agenție a Departamentului Apărării al Statelor Unite care are rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru forțele armate.

"Suntem pe cale să efectuăm primele zboruri înainte ca anul calendaristic să se încheie", a declarat Steven Walker reporterilor în timpul unei întâlniri la Washington, DC. DARPA consideră că armele noi pot pătrunde în cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă din lume, inclusiv sistemul rusesc anti-balistic S-500 Prometey.  "Acesta este un domeniu în care cred că Statele Unite au nevoie într-adevăr de progres și de rolul de lider", a spus Walker. "Din punct de vedere tehnologic am deschis calea către arme hipersone. Cred că unii dintre concurenții noștri au dezvoltat această tehnologie, totuși, și au transformat-o în capabilități mai repede decât noi".

Avantajul vehiculelor hipersonice, potrivit raportului nationaldefense,  nu este doar timpul de zbor, ci și traiectoria care ar putea fi obținută de vehiculul de mare viteză. Este și un potențial de manevrabilitate pe care nu îl avem astăzi. Este "o combinație a tuturor acestor factori care fac o tehnologie atractivă, motiv pentru care adversarii noștri lucrează deja la ea". 

Ne puteți urmări și pe Google News

DAPRA este, de asemenea, angajată cu Marina pentru a studia dacă vehiculul agenției HAWC ar fi sau nu potrivit pentru serviciul maritim, a spus Walker.  Cu toate acestea, "acest studiu cred ca este înca in plina desfăşurare", a spus el. "Nu s-au angajat, încă, să avanseze cu acest sistem".