Nervii șoferilor vor fi puși la încercare. Pasajul Victoriei, închis pentru o scurtă perioadă

Nervii șoferilor vor fi puși la încercare. Pasajul Victoriei, închis pentru o scurtă perioadă

Pasajul Victoriei, dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara către Bulevardul Nicolae Titulescu, va fi închis pe o perioadă de trei zile începând din noaptea aceasta, vineri, 3 mai, orele 22:00 – până în data de 06 mai, orele 04:00. Motivul blocării traficului rutier în Pasajul Victoriei este reprezentat de executarea unor lucrări de frezare și asfaltare.

În aceste condiții, Brigada Rutieră a Bucureștiului a solicitat șoferilor să circule cu prudență, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News