Criză la o echipă din Liga I. Jucătorii nu și-au mai încasat salariile din ianuarie. „Ne-a apucat Paştele pe burta goală. Nu găsim vinovaţi, ne uităm doar la Doamne-Doamne”

Criză la o echipă din Liga I. Jucătorii nu și-au mai încasat salariile din ianuarie. „Ne-a apucat Paştele pe burta goală. Nu găsim vinovaţi, ne uităm doar la Doamne-Doamne”

Jucătorii formației Gaz Metan Mediaș refuză să se mai antrenze din cauza restanțelor financiare pe care le au de încasat din ianuarie.

Criză profundă la Gaz Metan Mediaș, ocupanta primului loc în în play-outul Ligii I. Jucătorii „alb-negrilor” sunt neplătiți de la începutul anului, din luna ianuarie, și refuză să mai participe la antrenamentele lui Edi Iordănescu, anunță gsp.ro. Tehnicianul este pe picior de plecare, motivând că nu mai are cu cine să lucreze la Mediaș. Clubul este în insolvență, are bani în conturi, dar procedurile birocratice împiedică efectuarea plăților.

„Ne-a apucat Paştele pe burta goală. Nu găsim vinovaţi, ne uităm doar la Doamne-Doamne şi ne gândim că aceşti băieţi şi tot ce înseamnă clubul Gaz Metan ar merita să fie susţinuţi de oamenii de bine din Mediaş, că este un orăşel mic care a rămas cu 40 şi ceva de mii de locuitori, de la 80 de mii pe vremea lui Ceauşescu", a declarat Ioan Mărginean, președintele de la Mediaș.

Ne puteți urmări și pe Google News