Alertă în cea mai renumită destinație de vacanță. Vulcanul a erupt!
- Andrei Arvinte
- 22 aprilie 2019, 14:03
Este stare de alertă în Bali, o insulă care este cea mai renumită destinație de vacanță. Vulcanul Agung a erupt și a aruncat cenușă vulcanică la 2 km în aer.
Alertă. Mii de turiști sunt speriați, iar unii dintre ei se tem ca nu cumva să rămână blocați pe insulă. Celebrul vulcan Agung are activitate seismică regulată începând din 2017, dar acum a erupt violent, atuncând cenușă la 2 kilometri în aer.
Vulcanul Agung a erupt în zorii zilei de duminică, mai exact la ora 03:21, și a aruncat un nor de cenușă la 2 km în aer, iar autoritățile s-au temut că vor exista întârzieri la zborurile din zonă. Ulterior, oficialii din Indonezia au declarat că aeroportul principal din Bali, Aeroportul Internațional Ngurah Rai, nu a fost afectat de erupție, relatează Daily Mail.
Una dintre măsurile de securitate de securitate a fost aceea ca turiștii să nu se apropie sub nicio formă de Vulcanul Agung, ei fiind nevoiți să stea la o distanță de cel puțin patru kilometri. Muntele Agung, cel mai înalt munte din Bali, este localizat în cea mai vestică parte a insulei. Muntele este localizat la 984 de kilometri de capitala Indonezie, Jakarta, şi la 18 kilometri de alt vulcan din Bali, Muntele Batur.