Fiindcă a ciocnit oul cu două zile înaintea Paştelui, fiica s-a ales cu o bătaie bună şi septul nazal fracturat
- Antonia Hendrik
- 21 aprilie 2019, 11:24
Oul de Paşte trebuie ciocnit exact în Sfânta zi de sărbătoare, altfel rişti să fii pocit. Asta s-a întâmplat vineri după amiaza într-un apartament din Milano, în cartierul Baggio. Un tată, nervos şi scupulos nevoie mare, a fost arestat fiindcă a spart nasul fiicei sale care a îndrăznit să ciocnească un ou cu două zile mai devreme.
Potrivit celor declarate de agenţii care au intervenit în urma solicitărilor victimei, tatăl ar fi insultat mârlăneşte propria fiică de 20 de ani, acuzând-o că a crăpat şi a mâncat de una singură un ou. Drept pedeapsă s-a năpustit supra fetei luând-o la şuturi, la palme şi cu o lovitură de pumn bine ţintită i-a produs o fractură de sept nazal. În acel moment, plină de sînge, fata a luat-o la fugă încercând să se ascundă şi să scape de furia tatălui, iar imediat ce a avut posibilitatea a chemat poliţia şi a apelat 118.
Din primele date aflate, bărbatul n-ar fi la prima abatere cu acest tip de violenţe, de mai multe ori rdicând mâna şi altoindu-şi membrii familiei. Potrivit Il Giornale, în 2017, a mai fost semnalat poliţiei şi amendat pentru a fi fost abuziv şi violent faţă de fiică. Poliţia l-a arestat, iar o ambulanţă a transportat fata la servicul de urgenţă al celui mai apropiat spital pentru a repara ce era de reparat.