Se fac presiuni pentru revocarea lui Augustin Lazăr. Reprezentanți ai mișcărilor revoluționare și ai asociațiilor foștilor deținuți politici cer public demiterea acestuia

Se fac presiuni pentru revocarea lui Augustin Lazăr. Reprezentanți ai mișcărilor revoluționare și ai asociațiilor foștilor deținuți politici cer public demiterea acestuia

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist precizează, într-un comunicat de presă, că reprezentanţi ai mişcării revoluţionare şi ai asociaţiilor foştilor deţinuţi politici cer preşedintelui României, printr-o scrisoare deschisă, revocarea procurorului general Augustin Lazăr. Secretariatul de Stat face apel la organele abilitate să cerceteze faptele procurorului Augustin Lazăr anterioare anului 1989, când ar fi condus Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Aiud şi ar fi refuzat eliberarea unui deţinut politic anti-comunist. Augustin Lazăr a explicat, însă recent, că înainte de 89 a fost procuror criminalist, iar punerea în libertate a unui deţinut politic era atributul exclusiv al instanţelor de judecată.

„Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 a primit numeroase solicitări de a-şi exprima oficial poziţia în privinţa implicării tuturor categoriilor de luptători anticomunişti în "Cazul Lazăr" şi să înceapă de urgenţă medierea posibilului conflict grav între aceştia”, se arată în comunicatul de presă.

Reprezentanţi ai mişcării revoluţionare şi ai asociaţiilor foştilor deţinuţi politici au publicat o scrisoare deschisă către Preşedintele României Klaus Iohannis, prin care cer revocarea Procurorului General Augustin Lazăr. Profesorul Man Nistor, din Târgu Mureş, luptător cu rol determinant în Revoluţia Română, fost deţinut politic, vicepreşedinte al Asociaţiei Deţinuţilor Politici din România îşi exprimă, alături de ceilalţi semnatari, nemulțumirea că în funcţia de Procuror General se află  Augustin Lazăr, persoană despre care se spune că ar fi condus Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Aiud în anii 1986 - 1989, funcţie din care a refuzat eliberarea luptătorului anticomunist Iulius Filip. Subsecretarul de Stat al SSRML Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Victime ale Dictaturii din România, a solicitat public, de asemenea, demisia de onoare a dlui Augustin Lazăr.

„Ministerul Public a anunţat, de dată recentă, trimiterea către Instanţă a Dosarului "istoric" al Revoluţiei, iar Procurorul General Augustin Lazăr a fost distins cu Premiul "Speranţa" al Societăţii Timişoara pe anul 2018 pentru "finalizarea" dosarului. Asociaţia 15 Noiembrie 1987, susţinută de revoluţionari şi urmaşi ai Eroilor-Martiri din Braşov şi alte Oraşe-Martir, au cerut retragerea premiului, făcând apel la memoria colectivă privind lupta timişorenilor în particular şi a revoluţionarilor din toată ţara pentru lustraţie. Deşi în comunicatul Parchetului Militar nu există explicit interpretarea că în Decembrie 1989 ar fi fost o lovitură de stat, mass-media a început o campanie virulentă în acest sens. Revoluţionari din mai multe localităţi au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta îngrijorarea în legătură cu această denaturare a istoriei recente. Lideri ai luptătorilor din toate categoriile şi-au expus punctul de vedere că "dosarele istorice" (ale Revoltelor Anticomuniste, al Revoluţiei, al Mineriadei ş.a.) au fost folosite adeseori în ultimele trei decenii pentru manipularea atenţiei şi opiniei publice, considerând că Procurorul general al României, de asemenea, s-a folosit de aceasta problemă gravă pentru a schimba agenda presei în beneficiul imaginii proprii. Concluzia la care au ajuns organizaţiile nonguvernamentale este că Procurorul General Augustin Lazăr nu avea probitatea etică necesară pentru a se ocupa de Dosarul Revoluţiei”, explică aceștia în comunicatul de presă, adăugând că fac ape la organelle abilitate „în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr să întreprindă demersurile ce se impun, asigurându-le de întreaga noastră disponibilitate. Ne adresăm totodată, şi noi, Societăţii Timişoara pentru a-i transmite recomandarea de a-şi reconsidera aprecierea în privinţa acordării distincţiei menţionate”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News