Ministrul Comunicaţiilor e indignat de scumpirea serviciilor de telefonie
- Andrei Vi şan
- 11 aprilie 2019, 12:18
Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor, spune că milioane de abonaţi primesc notificări, de la companiile de telefonie, prin SMS în care sunt înştiinţaţi de creşteri de preţuri.
Ministrul solicită clarificări din partea operatorilor de telefonie în condiţiile în care, în ultimele săptămâni, tarifele în comunicaţii au crescut.
"Sunt revoltat şi nu voi negocia interesele românilor! În ultimele săptămâni, remarc creşteri de preţuri la tarifele în comunicaţii, într-o abordare de scumpire anticipativă, în condiţiile în care OUG114/2018 cu modificările şi completările ulterioare în sectorul telecom nu are un impact de cost imediat asupra operatorilor de telefonie mobilă", scrie ministrul Comunicaţiilor într-o postare pe propria pagină de Facebook.
Potrivit acestuia, amendamentele aduse recent Ordonanţei 114, care vizează suspendarea aplicării penalităţilor până pe 1 septembrie 2019, pentru dezvoltarea infrastructurii de telecomunicaţii fără autorizaţii de construcţie, reprezintă o dovadă de încredere pe care autorităţile o acordă sectorului telecom, tocmai pentru a crea premisele unei dezvoltări a industriei în condiţii de conformare şi simplificare a procesului de obţinere a autorizaţiilor de construcţie.
"În timp ce mingea e la operatorii de telefonie, ministerul aşteptând propunerile acestora de simplificare a legislaţiei în domeniu precum şi discuţii privind şi alte elemente prevăzute în OUG 114/2018, milioane de abonaţi primesc notificări prin SMS în care sunt înştiinţaţi de creşteri de preţuri. În dialogul constructiv, buna credinţă a părţilor este o componentă esenţială în atingerea scopului propus! În acest sens, aştept ca alături de clarificări privind recentele scumpiri să primesc din partea operatorilor şi modele de tarifare care să aibă ca rezultat reducerea preţurilor pentru abonaţi! Punctul meu de inflexiune în negociere este interesul românilor!", scrie ministrul Petrescu.
Ordonanţa de Urgenţă 114 din 29 decembrie 2018 a instituit taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar. Potrivit documentului, în sectorul telecom, companiile vor plăti o contribuţie de 3% din cifra de afaceri, faţă de 0,4% anterior.