Acuzații grele din partea unui elev de 15 ani. A fost abuzat de colegii săi

Acuzații grele din partea unui elev de 15 ani. A fost abuzat de colegii săi

Mama unui elev a reclamat că fiul ei i-a spus că patru colegi l-au supus unor perversiuni sexuale în incinta școlii. Poliția a demarat o anchetă.

Mama unui elev în clasa a IX-a a liceului Rulmentul din Alexandria a depus o plângere la Poliția din Teleorman, în care reclamă faptul că patru colegi de liceu ai fiului ei, în vârstă de 15 ani, cu probleme psihice, perversiuni sexuale, scrie Cancan.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că s-a întocmit un dosar penal pentru agresiune sexuală.

„Mama copilului a sesizat că fiul ei, în vârstă de 15 ani, elev în clasa a noua la un liceu din Alexandria ar fi fost agresat sexual de mai mulți colegi. Nu se știe dacă asta s-a întâmplat o singură dată sau în mod repetat, aceste aspecte se vor clarifica în urma cercetărilor. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de agresiune sexuală, urmând a se propune soluție prin Parchet”, a spus Dragole.

„M-a anunțat și pe mine directoarea liceului, se pare că e o anchetă în desfășurare, părinții ar fi depus plângere la poliție. Se zice că s-a întâmplat, că nu avem acum nicio certitudine, dar că s-a întâmplat în perioada februarie-martie. Plângerea s-a făcut și la poliție, merg cu colegii mei într-o anchetă la liceu, poliția desfășoară propria anchetă, a descărcat filmări, pe care le-a predat liceul. Liceul are camere de supraveghere. În același timp, noi sperăm că nu este așa pentru că este un copil cu probleme. Să sperăm că lucrurile nu se adeveresc”, a spus șeful Inspectoratului Școlar Teleorman.

Potrivit unor surse din liceu, se pare că cei patru băieți care l-ar fi abuzat pe băiatul de 15 ani, ar fi vrut să demonstreze faptul că nu sunt homosexuali.

Ne puteți urmări și pe Google News