Scandal între actorii României. Dedesubturile politice din spatele cortinei: „Ln ligău atârnător la fleicile de partid”
- Andrei Arvinte
- 31 martie 2019, 12:52
Un scandal imens cu replici dure s-a „născut” între marii actori ai României. Marius Florea Vizante îi dă replica celebrului actor Vladimir Găitan.
Ultimul scandal din România îi are ca „protagoniști” pe unii dintre cei mai mari actori, cum ar fi Vladimir Găitan și Marius Florea Vizante. Cel din urmă îi oferă acestuia o replică dură ca urmare a criticilor aduse actorilor care critică guvernarea.
Vladimir Găitan a făcut recent o serie de afirmaţii controversate la Antena 3, declarând că actorii care se implică în politică şi protestează „au luat-o razna pentru că locul lor nu este în stradă, ci pe scenă”. De asemenea, legenda teatrului i-a criticat pe Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Marius Manole şi Tudor Chirilă, unii dintre cei mai vocali critici ai coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, lucru care a dus la un nou scandal.
„Protestele actorilor sau Rebe versus Duțu
Actorul ca și mașinistul, luministul sau... măcelarul e și el cetățean și are dreptul fundamental de a-și exprima nemulțumirile. El, actorul-cetățean, are dreptul fundamental de a avea sau nu opțiuni politice. Eu cred că un PSD-ist nu e mai puțin actor decât un USR-ist sau PLUS-ist sau decât un apatrid.
În schimb un actor PSD-ist e ori un ligău atârnător la fleicile de partid conducător, ori e orb, ori doar prost! A nu recunoaște că țării îi e rău, că e subdezvoltare, injustiție, incultură, mitocănie, sărăcie, boală, ură și prostie multă în ea, e dovada că PSD-istul actor nu e un bun cetățean.
Vă respect Domnule Găitan, nenea Duțu, mi-ați fost un excelent coleg și sfătuitor, dar cred cu tărie că de data asta nu sunteți un bun cetățean și mai cred că trebuie să ne spuneți din care categorie (dintre cele trei de mai sus) faceți parte. Eu, sincer, sper să fie cea de a doua!”, a scris Marius Florea Vizante pe Facebook.
Deși lucrurile au luat o întorsătură gravă, oamenii începând să jignească și să arunce cu vorbe urâte, Marius Vizante a vrut să clarifice situația, spunând că nu i se pare normal așa ceva și nici nu vrea să fie asociat cu astfel de gesturi.
Protestul actorilor II
„În urma ieșirilor domnului Găitan la adresa protestului actorilor, lucrurile au căpătat aspecte violente sau jignitoare. Vreau să spun răspicat că nu sunt deloc de acord cu asta. Mi-a spus domnul Găitan că sunt chiar persoane care au jignit-o pe Gloria Gaitan. E absolut josnic și regret dacă cineva mă asociază cu așa ceva.
În celelalte privințe, socio-politice, (eu și domnul Găitan) nu ne-am înțeles... După o discuție lungă fiecare a rămas cu opinia lui. Îmi pare sincer rău!”, a mai scris acesta pe Facebook.