Transportatorii vor paraliza traficul în Capitală

Transportatorii vor paraliza traficul în Capitală

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va protesta joi pentru că nu a fost încă dată Ordonanța de Urgență promisă de Executiv care ar avea drept scop eliminarea pirateriei.

Coloana de mașini se va forma din faţa Guvernului, până la Casa Presei, conform unui comunicat COTAR, cât şi pe drumurile naţionale, de unde vor veni coloane de maşini din toate regiunile.

„Guvernul trebuie să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece cei care practică pirateria în transporturi, fără licenţă şi fără autorizaţie, nu sunt altceva decât falşi transportatori de persoane”, se arată în comunicatul transportatorilor. Protestele de la sfârşitul lunii februarie au fost amânate în urma întâlnirii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu. COTAR a decis să aştepte publicarea proiectului Legii taximetriei pe site-ul Ministerului Dezvoltării, conform promisiunilor primite.

 

Ne puteți urmări și pe Google News