Chirurgul Radu Zamfir, șeful ANT: „Vom avea discuții interministeriale cu Ungaria”

Chirurgul Radu Zamfir, șeful ANT: „Vom avea discuții interministeriale cu Ungaria”

În România, numărul donatorilor de organe a scăzut de la an la an, în condițiile în care pe listele de așteptare se află mii de pacienți. Potrivit datelor din Registrul Național de Transplant, 35 au nevoie de un transplant de cord, 587- de un transplant hepatic, iar peste 2.800 au nevoie de un transplant renal.

Însă, lucrurile par că încep să se miște în acest domeniu. „Săptămâna trecută au fost înregistrați patru donatori de organe, la Mureș, Baia Mare, Cluj și București. La trei au fost prelevări multiorgan, iar la Cluj au fost prelevați doar rinichii. Trebuie să spunem «DA, pentru viață!» Transplantul de organe este singura soluție salvatoare pentru mulți pacienți cu afecțiuni terminale!”, ne-a declarat chirurgul Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant. De altfel, încă de la preluarea funcției, pe 5 martie, acesta a spus că prima sa grijă este să găsească şi să elaboreze o strategie prin care crească numărul de donator.

 „Aşa cum ştim cu toţii, creşterea numărului de donatori este echivalentă cu scăderea mortalităţii pe lista de aşteptări pentru pacienţii care au nevoie de un organ pentru transplant. Discutăm de o rată scăzută de donare, consecinţă şi a faptului că este şi o rată de accept mai diminuată faţă de altă ţări, iar aceasta poate fi şi trebuie să fie rezolvată parţial, cel puţin la început, printr-o bună comunicare şi o relaţie cu spitalele care sunt acreditate pentru donarea de organe, cu coordonatorii din teritoriu şi cu centrele de donare. Omului trebuie să-i explici ce înseamnă moartea cerebrală, că este echivalentul morții, pentru că este sub efectul pierderii unei ființe dragi. Trebuie să ajuți familia unui pacient aflat în moarte cerebrală să treacă peste traumă, trebuie să ai răbdare și să o faci să înțeleagă că o parte din persoana dragă trăiește prin altă persoană care este ajutată să-și ducă viața mai departe”.

În legătură cu transplantul pulmonar, doctorul Radu Zamfir a spus că, luni, 18 martie, se va deplasa în Ungaria împreună cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, unde vor avea discuții interministeriale pe această temă. Concret, este vorba despre încheierea unui acord, prin care 10 pacienți români să fie transplantați în Ungaria, în schimbul a 10 perechi de plămâni exportați. „Dar, subliniez, este vorba doar despre plămânii care nu vor putea fi transplantați la noi în țară”, a precizat chirurgul Radu Zamfir.

 

Ne puteți urmări și pe Google News