Confuzie totală în Brexit: săptămâna deznodământului, căderii capetelor și a ultimei șanse. Pulsul planetei

Confuzie totală în Brexit: săptămâna deznodământului, căderii capetelor și a ultimei șanse. Pulsul planetei

Săptămâna cea mai lungă pentru Brexit și pentru premierul britanic Theresa May, a intrat în prelungiri. Asta după ce Premierul britanic a căzut testul la toate materiile: acordul său întărit de ceva asigurări europene nu a trecut peste Avocatul General al Statului britanic, care a găsit aceeași situație ca în noiembrie cu acordul său, iar votul pentru Acord a fost al patrulea cel mai copleșitor în sens negativ din istoria parlamentarismului britanic, cu o diferență de 149 de voturi - dar mai bine decât cel mai dezastruos la primult vot pe Acord, cu un minus de 232 voturi; apoi guvernul său e în deplină rebeliune și nu a putut fi obligat să voteze după indicațiile premierului, ci miniștrii au votat după propria conștiință, respingând un no-deal, ieșire fără acord, dar într-un vot politic, pentru ca ulterior, joi, rebeliunea hard Brexiter-ilor să răstoarne și ultima șansă, cea a Acordului, într-o variantă amendată.

Săptămâna ce începe azi este cea a ultimei șanse. Mai întâi, preocuparea este asupra momentului în care are loc Brexitul. Acum legea britanică spune că pe 29 martie, ora 23 GMT. Votul pentru amânarea Brexitului e unul politic, consultativ, și trebuie transpus în lege pentru a fi relevant. Însă doamna May va supune la vot a treia oară Acordul. Noutățile sunt infime: un nou drum la Bruxeles, o nouă încercare de a mai obține ceva asigurări, o ieșire a Avocatului General al Statului pentru a propune adăugiri la acordul existent pentru a rezolva problemele de „Back Stop” – prevederile europene din acord pentru a garanta neîntărirea graniței interirlandeze – și un nou vot relevant, al treilea, cel mai probabil de asemenea ratat. Cu acest pas, acordul său va fi mort definitiv. Apoi contează când va avea loc Brexitul. În varianta hard - care introduce haos și impredictibilitate în Marea Britanie și probleme majore și în UE - la 29 martie, cum era prevăzut. În cazul unei pauze scurte, tehnice, dacă se putea amenda acordul deja, o amânarea de doar 105 zile, până la 30 iunie, pentru ratificarea Acordului amendat. În cazul în care Acordul curent dispare de pe masă, situația cea mai probabilă, o amânare de 655 de zile, până la finele perioadei de tranziție, 31 decembrie 2020, pentru negocierea unui nou acord, pe o altă bază. Firește că opțiunea aparține Marii Britanii, dar trebuie să fie de acord cu ea și cele 27 state membre.

Credibilitatea doamnei May e pe deplin subminată de abținerea hard Brexit-erilor din propriul său partid la abordarea Acordului cu amendamente. De aici încolo, spațiul său de mișcare e redus la minimum, ba chiar leadershipul său pe subiect ar putea fi compromis deja, iar Camera Comunelor să preia frâiele dezbaterii și a soluțiilor. Mai mult, poziția sa de premier, salvată până astăzi la mustață, poate fi din nou amenințată, ca și unitatea Partidului Conservator.

Dar un acord fără hard Brexit-eri se poate face doar cu ajutorul Laburiștilor, care au votat pentru ieșirea Regatului din UE, respectiv o abordare soft-Brexit, cel mai probabil cu rămânerea Marii Britanii în Uniunea Vamală. Însă o asemenea opțiune schimbă liniile roșii și relansează negocierea unui Acord pe alte baze, iar majoritatea sa ar putea să fi fost distrusă în acest caz, ba și Partidul Conservator scindat. Și următorul pas să se facă cu un alt premier, după ce capul doamnei May va fi căzut. Parlamentul va mai putea vota două legi, în următoarele două săptămâni, până la data fatidică. Mai întâi, cea pentru un nou referendum – fie pentru anularea Brexitului, fie pentru validarea de către cetățeni a Acordului final votat de către Parlamentul britanic, oricare ar fi acela. Dar legea este improbabil să fie acceptată de către actualul Legislativ. Apoi o lege care să interzică hard-Brexitul, o lege care, cel mai probabil, ar putea să treacă. Această lege ar face ca, de exemplu, în cazul unui refuz de prelungire suficientă de către cei 27 membri ai UE în Consiliul European din 21 martie, să oblige Guvernul britanic să retragă articolul 50, deci să încheie procedura de ieșire din UE, pentru a bloca un hard Brexit. Dar UE va oferi, cel mai probabil, prelungirea necesară Londrei, dacă vine cu explicații și proiecte plauzibile, eventual susținute de către Parlament.

 

Ne puteți urmări și pe Google News