Lovitură dură pentru polițiști. Iohannis a cerut, CCR a decis. Nu vor avea puteri sporite
- Cora Muntean
- 13 martie 2019, 20:22
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis, miercuri, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice este neconstituţională în ansamblul său. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului, se arată într-un comunicat al CCR.
Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată, în 7 ianuarie, de președintele Klaus Iohannis, care a spus că era necesar și avizul CSAT. Legea conferea puteri sporite poliţiştilor, inclusiv posibilitatea de a folosi dispozitive cu electroşocuri. De asemenea, preşedintele a avut obiecții și față de felul cum au fost formulate situaţiile în care poliţistul are dreptul să conducă o persoană la secţie.
Gestul președintelui, de a ataca legea la CCR, a fost criticat dur de ministrul de Interne Carmen Dan. „Atât poate! Din frustrare, din disperare, din ambiţie bolnăvicioasă. Indiferent ce îl mână în luptă pe preşedintele ţării, efectele blocării constante a oricărui demers, fără niciun temei legal, se răsfrâng asupra românilor”, declara la acea vreme Carmen Dan. Ministrul a adăugat că proiectul de lege a fost în dezbatere publică timp de un an și jumătate și că s-a făcut cu consultarea și contribuția mai multor organizații profesionale și cu societatea civilă.