Actriţa Whoopi Goldberg a fost la un pas de moarte. „Am fost foarte aproape de a părăsi acest Pământ”
- Lucian Ionescu
- 10 martie 2019, 21:58
Reputata artistă americană Whoopi Goldberg a dezvăluit de ce nu a mai putut să apară în talk-show-ului ABC ''The View''. Artista a afirmat recent că a contactat o infecţie respiratorie la ambii plămâni ceea ce putea să-i fie fatal. Timp de o lună doctorii au făcut tot posibilul ca actriţa să depăşească obstacolul de sănătate.
„Sunt aici. M-am ridicat şi mă pot deplasa. Nu atât de rapid pe cât mi-aş dori, dar sunt bine, nu am murit”, s-a adresat Goldberg telespectatorilor şi colegilor săi, potrivit digi24.ro
Actriţa în vârstă de 63 de ani, deţinătoarea unei statuete Oscar, a povestit că a contactat o infecţie respiratorie la ambii plămâni, în urma căreia a făcut şoc septic, o reacţie în lanţ a organismului, care poate pune viaţa în pericol în anumite cazuri.
„Da, am fost foarte aproape de a părăsi acest Pământ. Veste bună: Nu s-a întâmplat asta”, a declarat actriţa.
Goldberg, care s-a alăturat echipei talk-show-ului ABC ''The View'' în 2005, a lipsit săptămâni întregi de pe micile ecrane din cauza stării de sănătate, ultima sa apariţie datând din 5 februarie.
Vedeta a mai spus că este recunoscătoare pentru avalanşa de încurajări primite chiar şi de la persoane care nu se numără printre admiratorii săi obişnuiţi şi speră să revină curând în emisiune. Data la care actriţa îşi va relua activitatea în televiziune nu a fost încă precizată.