Lovitură devastatoare înaintea Brexit. Honda nu va mai produce în Marea Britanie
- Tudor Borcea
- 19 februarie 2019, 16:10
Gigantul japonez a confirmat, marți, închiderea , în 20121, a singurei sale uzine din Regatul Unit, cea din Swindon, în sudul țării, ceea ce ar putea duce la pierderea a peste 3500 de locuri de muncă.
Închiderea uzinei din Swindon, vitală pentru acest oraș, este susceptibilă să antreneze suprimarea a 3500 de locuri de muncă, a avertizat Justin Tomlinson, deputat conservator al circumscripției din North Swindon, care a votat în favoarea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, notează AFP.
Această veritabilă lovitură a sectorului manufacturier din țară intervine în pline tensiuni cu privire la modalitățile Brexit-ului, posibilitatea unei ieșiri a Marii Britanii din UE fără acord, în ciuda avertizărilor unui mare număr de lideri europeni contra acestui scenariu, fiind din ce în ce mai mare.
Anunțul celor de la Honda vinde după două săptămâni după decizia altui constructor nipon, Nissan, de a nu mai construi noul său SUV, X-Trail, în Marea Britanie.
Și după ce, luna trecută, Jaguar Land Rover, primul constructor auto britanic, și grupul american Ford Motor, au anunțat separat vaste planuri de reduceri de locuri de muncă în Europa.
Scăderea cererii pentru vehicule diesel și o reglementare mai strictă a emisiilor poluante, paralel cu incertitudinea generată de Brexit, au umbrit perspectivele companiei Honda în Europa. Honda, care va opri producția modelelor Civic în uzina sa din Turcia, tot în 2021, a indicat că-și va păstra sediul său european în Marea Britanie.
Directorul general al Honda, Takahiro Hachigo, a declarat că decizia grupului japonez de a opri producția în Marea Britanie nu a fost legată de Brexit. Adăugând că Honda nu are în vedere posibilitatea să părăsească piața europeană.
Potrivit ministrului britanic al întreprinderilor, Greg Clark, care s-a declarat „profund dezamăgit” de anunțul celor de la Honda, decizia japonezilor este legată de schimbările fără precedent de pe piața mondială.
Un anunț similar făcut de Ian Howells, vicepreședintele Honda pentru Europa. „Pentru noi, nu este o problemă legată de Brexit. Această decizie a fost luată pe baza schimbărilor în întreaga lume”, a declarat Howells pentru BBC. Potrivit oficialului Honda, grupul japonez își va concentra investițiile în China, SUA și Japonia.
Anul trecut, Honda a construit peste 160.000 de vehicule la uzina din Swindon, singura uzină din Marea Britanie unde sunt asamblate modele Civic și CV-R, ceea ce reprezintă peste 10% din producția totală din Marea Britanie, evaluată la 1,52 milioane de mașini.