POLITICALLY INCORRECT. 80 LA SUTĂ dintre PRELAȚII DE LA VATICAN sunt GAY? Papa trebuie să facă față unui ATAC DE PROPORȚII declanșat de MIȘCAREA LGBT

POLITICALLY INCORRECT. 80 LA SUTĂ dintre PRELAȚII DE LA VATICAN sunt GAY? Papa trebuie să facă față unui ATAC DE PROPORȚII declanșat de MIȘCAREA LGBT

Procurorul general al Parisului, Remy Heitz, a declanșat recent o anchetă împotriva nunțiului papal în Franța, arhiepiscopul Luigi Ventura. Prelatul, în vârstă de 74 de ani, este acuzat de biroul primarului din Paris că ar fi „molestat sexual” în mod repetat un tânăr angajat al municipalității.

Mai precis, în timpul unui discurs ținut de primărița Anne Hidalgo în fața diplomaților străini luna trecută, arhiepiscopul l-ar fi atins insistent pe tânăr de trei ori, o dată chiar în fața martorilor, notează ziarul Le Monde.

Mass media franceză spune că Ventura ar putea apela la imunitatea sa diplomatică pentru a evita urmărirea penală, dar asta nu va pune capăt scandalului.

Până în acest moment, biroul de presă al Vaticanului s-a mulțumit să informeze presa că Sfântul Scaun a aflat despre această anchetă și „așteaptă rezultatele anchetei”. Scandalul vine însă într-un moment foarte delicat pentru Sfântul Scaun.

Săptămâna trecută, Biserica Catolică din Belgia a prezentat un raport referitor la abuzurile sexuale ale clericilor, arătând că 76% dintre victimele preoților erau bărbați. Marea bombă va lovi însă Vaticanul abia pe 21 februarie, când este anunțată lansarea cărții „În dulapul Vaticanului. Putere, Homosexualitate și Ipocrizie” scrisă de jurnalistul francez Frederic Martel. Impactul va fi considerabil, dat fiind că volumul, care în unele țări va purta titlul „Sodoma. Putere și Scandal la Vatican”, va fi lansat simultan în 20 de țări (a fostdeja tradus în opt limbi și se află în topul vânzărilor de pe Amazon).

Nici nu e de mirare, pentru că acuzațiile aduse înalților prelați sunt cutremurătoare. Frederic Martel afirmă că aproximativ 80 la sută dintre prelații de la Vatican sunt homosexuali, mulți dintre ei activi. Martel spune că a ajuns la această concluzie după o muncă extrem de laborioasă desfășurată de-a lungul a patru ani, timp în care a intervievat nu mai puțin de 1500 de persoane, inclusiv 41 de cardinali.

Cât de credibile sunt aceste informații e foarte greu de spus. Frederic Martel este gay declarat și activist LGBT, iar cartea sa are un obiectiv clar- să denunțe ca ipocrită opoziția Bisericii Catolice față de căsătoriile gay și dreptul acestor cupluri de a face adopții.