LOVITURĂ de TEATRU în dosarul fostului CEO al Nissan. DECIZIA care îl POATE „ÎNGROPA”

LOVITURĂ de TEATRU în dosarul fostului CEO al Nissan. DECIZIA care îl POATE „ÎNGROPA”

Lovitură de teatru în dosarul fostului CEO al Nissan. Conform ultimelor informații, se pare că principalul avocat al lui Carlos Ghosn, fostul şef al Renault arestat începând din data de 19 noiembrie 2018 la Tokyo pentru presupuse nereguli financiare, a anunţat miercuri că se retrage din acest dosar, informează AFP.

Motonari Otsuru, fost procuror, care se ocupa de apărarea preşedintelui director general al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi Motors, „a trimis o scrisoare de demisie tribunalului”, se arată într-un comunicat transmis de cabinetul său de avocatură. Niciun motiv nu a fost furnizat pentru această decizie, care intervine înaintea unei prime reuniuni, programată pentru ziua de joi, între avocaţi, judecători şi procurori pentru pregătirea procesului.

Motonari Otsuru avea sarcina dificilă de a-l apăra pe Carlos Ghosn, cel care odată era venerat pentru ca a salvat constructorul auto japonez Nissan de la faliment, iar astăzi este criticat pentru că şi-a ascuns de fisc o parte din venituri.

Carlos Ghosn a demisionat la finele lunii ianuarie din postul de preşedinte director general al Renault după ce anterior a demisionat şi din funcţiile de preşedinte al Nissan şi Mitsubishi.

Carlos Ghosn a fost arestat în Japonia pe 19 noiembrie 2018, fiind bănuit de o serie de nereguli financiare în calitate de preşedinte al constructorului auto japonez Nissan, partenerul Renault. Ghosn este acuzat în special că a primit plăţi în valoare de 7,82 milioane euro prin intermediul Nissan-Mitsubishi B.V., o societate mixtă cu sediul în Olanda, scrie Agerpres.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.