Deșteptarea primăverii pe scena Teatrului Național Timișoara

Deșteptarea primăverii pe scena Teatrului Național Timișoara

Cultura, cu tot ceea ce înseamnă ea – teatru, literatură, muzică, arte vizuale și nu numai – este coloana vertebrală a societății, îi dă identitate și scop, arată reprezentanții Teatrului Națion al din Timișoara. Și pentru că doar împreună, văzând un spectacol, citind o carte, putem învăța, putem găsi răspunsuri, putem evolua, mai arată reprezentanții instituției, Teatrul Național din Timișoara repune pe afiș miercuri, 13 februarie, de la ora 19, la Sala 2, unul dintre spectacolele sale de impact, Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind.

Un spectacol modern pe textul unui autor clasic, spectacolul Deșteptarea primăverii este astăzi la fel de necesar ca atunci când a fost scrisă piesa. ”Contemporan cu Freud și la fel de scandalos ca teoriile acestuia la vremea apariției lor, piesa lui Wedekind, Deșteptarea primăverii,  provoacă la reflecție privind adolescența și adolescenții, felul în care își percep instinctele și în care, la rândul lor, sunt percepuți și analizați de o societate atacată mereu de intransigență și ipocrizie”, arată Codruța Popov, consultantul artistic al naționalului timișorean. Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Cristian Ban. Scenografia aparține Krisztinei Nagy, iar distribuția îi reunește pe actorii Victoria Rusu, Ionuţ Iova, Flavius Retea, Richard Haldik, Marius Lupoianu, Isa Berger, Corina Dohanici, Ana Maria Cojocaru, Luminiţa Tulgara, Benone Viziteu, Doru Iosif şi Cristian Szekeres.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național din Timișoara (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți-duminică, orele 11-19) sau online, pe adresa www.tntimisoara.com