MOMENTE DRAMATICE pentru una dintre cele mai CELEBRE asistente TV. MEDICII au intervenit de URGENȚĂ

MOMENTE DRAMATICE pentru una dintre cele mai CELEBRE asistente TV. MEDICII au intervenit de URGENȚĂ

Una dintre cele mai sexy blonde din showbizul românesc trece prin momente de cumpănă. Eva Kent, fosta asistentă a lui Dan Capatos a fost operată de urgență deoarece riscă să își piardă vederea.

În urmă cu aproximativ o lună, blondina, care locuiește acum în Italia, a fost operată de urgență, după ce, în urma unui control, medicii i-au descoperit grave probleme la ochi. Pentru a își păstra vederea, Eva Kent a supusă unei intervenții chirurgicale.

„Nu prea sunt OK. M-am operat la ochi pentru că riscam să îmi pierd vederea. Și de aproximativ o lună și trei săptămâni îmi e foarte greu. În prima parte a zilei aproape că nu văd nimic, văd în ceață. Am stat în casă și mi-am luat tratamentul, important este să îmi revin. Am avut o problemă destul de gravă la ochiul stâng care ducea spre orbire. M-am operat și doctorul mi-a zis că îmi revin în trei zile, dar uite că a trecut o lună și nu mi-am revenit. Întâmpin foarte mari greutăți și nu știu cât mai durează perioada asta de recuperare”, a declarat Eva Kent, în exclusivitate pentru Cancan.

Cu toate că trece prin acest episod greu al vieții, fosta asistentă TV are parte și de momente de fericire. Se pare că de ceva vreme, starleta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un tânăr italian și sigur visează la ziua în care va îmbrăca rochia de mireasă

„A cunoscut un tip în Italia, iar acum este de-a dreptul topită după el. Oana este schimbată complet, se vede că iubeşte. Se potrivesc şi se înţeleg perfect, zici că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Oana a început să îşi facă planuri de nuntă, visează la marele eveniment”, a dezvăluit o prietenă a fostei asistente TV.

Eva Kent, pe numele ei real Oana Oprea, este din Turnu-Severin şi a devenit cunoscută după ce a jucat în filme pentru adulţi. Ea a acceptat să facă acest lucru după ce l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină impresar, în timpul unei vacanţe în Italia. Oana şi-a luat numele de scenă Eva Kent şi a semnat rapid un contract cu o agenţie din Ungaria. Apoi, vedeta a revenit în România, a ajuns asistenta lui Dan Capatos la ”Un show păcătos”. După ce a cunoscut celebritatea și s-a iubit cu fiul unui milionar, a plecat înapoi în Italia, loc în care lucrează ca model.