Condamnat la 9 ani de închisoare, Radu Mazăre dat in urmărire internațională.

Condamnat la 9 ani de închisoare, Radu Mazăre dat in urmărire internațională.

Polițiștii constănteni au inceput demersurile pentru capturarea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, după ce ICCJ l-a condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în dosarul Retrocedărilor. Alături de el au fost condamnați Cristi Borcea și Nicusor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare, cu executare

Poliția Județului Constanța a primit, noaptea trecută, sentințele ÎCCJ prin care fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, și mai mulți inculpați în dosarul Retrocedăriilor ilegale a unor terenuri de pe malul mării au fost condamnați definitiv la ani grei de închisoare. Cei mai mulți dintre inculpații condamnați s-au prezentat, astăzi dimineață, la sediul IPJ Constanța pentru a se preda. Singurul absent este Radu Mazăre. El este fugit din decembrie 2017 în Madagascar de unde a transmis că a cerut azil politic pentru că se consideră “o țintă politică a statului paralel” și nu se va întoarce până când în țară va “o exista o justiție reală”.  

Cu toate astea, la nivelul Poliției Județului Constanța s-au dispus măsuri pentru punerea în executare a sentinței. Conform procedurilor, s-a efectuat mai întâi verificarea lui Radu Mazăre la vila sa din Mamaia deși se știa că nu este acasă. Apoi s-au întocmit documentelor necesare sesizării Curții de Apel București în vederea emiterii mandatului european de arestare și a celui de urmărire internațională. Decizia Curtii se comunică  la IGPR care efectuează verificări inclusiv în Madagascar prin reprezentantul la cea mai apropiată ambasada a României.

Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul Retrocedărilor după ce în primă instanță a primit patru ani cu suspendare. Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 5 ani cu executare. Fostul șef al Direcției Patrimoniu din primăria Constanța Constanța, Ramona Dospinescu, a primit o condamnare de 7 ani și 6 luni, iar fostul șef al Direcției Juridice, Constantin Racu, a fost condamnta la 6 ani și 10 luni de închisoare. Georgică Giurgiucanu primește 5 ani și 6 luni de închisoare, aceeași pedeapsă primind și Dragoș Săvulescu. Inculpații Cristian Borcea și Valentin Gheorghe Ionescu au fost condamnați la 5 ani de închisoare. Prejudiciul pe care fostul edil al Constanței l-ar fi creat împreună cu alți 36 de inculpați, este de 114 milioane de euro. Terenurile retrocedate ilegal ajung îanpoi la stat.