Cum ne aburește (și ne va aburi!) Liviu Dragnea cu Ordonanța de Urgență privind completurile de cinci. România lui Cristoiu

Cum ne aburește (și ne va aburi!) Liviu Dragnea cu Ordonanța de Urgență privind completurile de cinci. România lui Cristoiu

Recapitularea e mama înțelegerii și în materie de politică. Sub semnul acestei maxime al cărei autor sînt, voi purcede la trecerea în revistă a noii epopei PSD-iste a lui Ghilgameș, cea a conceperii, alcătuirii, trimiterii de la Ministerul Justiției la Guvern și adoptării în ședință a OUG privind completurile de cinci. Despre necesitatea democratică și de bun-simț cetățenesc de acordare a dreptului de a depune contestație în anulare și celor care au fost parte a unui proces judecat de un complet de cinci ilegal din 2014 pînă acum – inculpat, parte vătămată și procurori DNA – am mai scris.

E de prisos să reiau argumentele mele în favoarea OUG și nuanțările mele la teza de propagandă a Diviziei Presă a Binomului potrivit căreia astfel se vor favoriza corupții.

Recapitularea epopeii n-are rostul de a pleda din nou pentru OUG. Nu sîntem adepții militantismului de tip Scînteia în presa democratică. Doar Scînteia din anii stalinistului Brucan făcea din editorialele sale porunci pentru activiști, demnitari și popor revoluționar, gen Să stîrpim ideologia burgheză! Să culegem la timp varza timpurie! Să ne facem datoria patriotică de a da cotele la timp! Prin urmare, în privința OUG noi ne-am limitat prerogativele la cel de a scrie că ar fi bine. Dacă ea va fi dată sau nu e o chestiune de prerogativele Guvernului și nu ale presei. Facem această recapitulare pentru a atrage din nou atenția asupra comediei de bîlci jucată de doi ani și ceva încoace de PSD în chestiunea luptei cu Sistemul pentru repararea erorilor trecutului de dictatură a Binomului SRI-DNA.

În seara zilei de 20 ianuarie 2019, ministrul Justiției, Tudorel Toader, invitat la România tv să răspundă la o întrebare privind Recursul compensatoriu, se avîntă într-un lung discurs care cuprinde la un moment dat și acest text:

„Vedem multe abuzuri. Că sînt de la DNA, că au fost de la Ploieşti, că sînt de la Oradea, vedem ce spune Curtea Constituţională că protocoalele sînt nefireşti, neconstituţionale, vedem ce spune Curtea Constituţională că din 2014 încoace completurile de cinci au fost constituite în contradicţie cu legea şi a declarat Curtea acel conflict. Noi sigur trebuie să facem ceva. Sigur într-un stat de drept nu poţi să-i zici românului: domnule, ai fost urmărit penal pe protocoale declarate neconstituţionale, ai fost condamnat definitiv pe completuri nelegal constituite, procedură declarată neconstituţională, dar într-un stat de drept al lui 2019, într-o ţară membră a UE, chiar dacă ţi s-a încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, la respectarea legii, rămîi condamnat sau rămîi în puşcărie. Ce vom face noi? Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către completuri nelegal constituite şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa în complet legal constituit îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi vor plăti, dacă nu vor fi vinovaţi, sigur, nu există temei să plătească. Deci asta este o primă şi imediată măsură.”

Nu zadarnic am insistat și insistăm pe amănuntul că ministrul folosește prilejul intervenției pentru a face anunțul despre OUG. Sînt situații în care un demnitar, un politician, prins la înghesuială de presă e constrîns să spună ceva în public despre o chestiune pe care ar fi vrut s-o evite. În cazul OUG – repet – Tudorel Toader e cel care aduce vorba. Pentru a preciza că ei, cei de la Ministerul Justiției, au pregătit un proiect de ordonanță de urgență. Formula am pregătit un proiect ar putea crea impresia că e vorba de un draft la care cei de la minister vor trebui să mai lucreze. Nu, e vorba de un proiect, deoarece doar Guvernul poate aproba o OUG.

În seara zilei de 10 ianuarie 2019, se lansează în spațiul public, de către Ministrul Justiției anunțul privind OUG. De îndată se pronunță despre asta și premierul Viorica Dăncilă:.

Pe 22 ianuarie 2019 ea declară:

„Am discutat cu ministrul Justiției despre această OUG care dă posibilitatea unui proces corect. Cred că dincolo de faptul că vorbim de statul de drept, despre justiție, trebuie să vorbim și despre aceste drepturi ale acestor oameni. Trebuie să vedem cum putem îndrepta aceste lucruri. Trebuie să dăm și acestor oameni o șansă.”

Din cîte se vede, premierul nu numai că nu evită să vorbească despre OUG, nu numai că nu zice Nu ne interesează, o să-l întreb pe domnul ministru ce l-a apucat, dar mai mult se înscrie în rîndurile celor care susțin această OUG. Au fost situații în postdecembrism cînd un ministru cu o personalitate accentuată a anunțat cu de la sine putere o decizie pe care urma s-o ia Guvernul. Adoptarea unei OUG depinde exclusiv de Guvern, mai precis de premier. Sau dacă vrem să fim riguroși democratic, punerea ei pe ordinea de zi a unei ședințe de Guvern depinde exclusiv de premier. Declarațiile Vioricăi Dăncilă ne spun limpede că premierul n-are nimic împotriva OUG. Ba mai mult, e adeptă entuziastă a OUG.

De la 20 ianuarie 2019 s-a scurs multă apă pe Dunăre și s-au scurs multe ședințe de Guvern la Palatul Victoria. Judecînd după spusele lui Tudorel Toader (OUG e pregătită deja ca redactare), după declarațiile Vioricăi Dăncilă, introducerea și zicem noi adoptarea OUG era o chestiune de cel mult cîteva zile de la anunțul din 20 ianuarie 2019. Au trecut de la anunț opt zile. Pe 28 ianuarie 2019 seara Tudorel Toader e invitatul lui Mihai Gâdea la Antena 3. Vine vorba și de OUG anunțată în 20 ianuarie 2019. Are loc următorul dialog:

Realizator: (...) În condiţiile în care nişte oameni, mulţi, au fost judecaţi de nişte completuri nelegale, asta nare cum să rămînă ca şi cînd e legal. Motiv pentru care dvs aţi venit şi aţi spus: trebuie dată o ordonanţă de urgenţă ca cei care au fost judecaţi de completuri nelegale să poată avea acces la completuri legal constituite. Am înţeles corect?

Tudorel Toader: Da, chiar foarte corect.

Realizator: Bun. Care este decizia? Aveţi ordonanţa; va fi dată... cînd?

Tudorel Toader: La Ministerul Justiţiei nu se dau ordonanţe. La Ministerul Justiţiei se pot elabora proiecte, pot pleca, propuse primului ministru spre promovarea soluţiei sub forma ordonanţei de urgenţă sau, sigur, în procesul legislativ firesc, ca proiecte de lege. (…)

Realizator: Ok. Care e soluţia?

Tudorel Toader: Tocmai aţi repetat-o dumneavoastră adineauri.

Realizator: Ordonanţă de urgenţă?

Tudorel Toader: Da.

Realizator: Aţi făcut o propunere în sensul acesta primului ministru?

Tudorel Toader: Nu.

Realizator: O veţi face?

Tudorel Toader: Da.

Realizator: Ne puteţi spune cînd?

Tudorel Toader: Probabil în termen scurt.”

Scandalul refuzului prezidențial de a accepta pe cei doi miniștri propuși de PSD a adus în fața națiunii o chestiune la care românii nu s-au gîndit de-a lungul secolelor :

Înțelegerea sintagmei de îndată. CCR a zis că președintele trebuie să se conformeze de îndată.

Klaus Iohannis, dînd curs viziunii sale despre o lume în care lucrurile se mișcă doar cu lentoarea unui fișet ruginit, susține că de îndată înseamnă și peste cîteva decenii. Pe 28 ianuarie 2019, întrebat cînd va trimite proiectul de OUG la Guvern, Tudorel Toader a răspuns : Probabil în termen scurt.

Ce înseamnă în termen scurt?

Zadarnic ne ducem la dicționar și citim că în termen scurt înseamnă în termen scurt.

De la anunțul în termen scurt au trecut 7 zile. Cam mult pentru un în termen scurt. Duminică, 3 februarie 2019, a avut loc ședința CEXN al PSD. La finele reuniunii, Liviu Dragnea a ținut o conferință de presă. În chip inevitabil, a fost întrebat în legătură cu OUG. Răspunsul domniei sale a avut rolul împingerii Cetățeanului Turmentat. Ne-a amețit:

„Eu nu vreau să vorbesc despre himere. Cînd o să văd un text, eu cînd o să văd un text care să conţină ceea ce s-a discutat în Comitetul Executiv Naţional şi care, pe mine, pe domnul Tăriceanu, să ne convingă că acele ordonanţe repară mare parte din nedreptăţile care au ieşit la iveală în ultima perioadă, atunci o să vorbesc despre ele şi o să le susţin. Pînă atunci nu vreau să comentez.”

Liviu Dragnea e președintele PSD. Partidul care susține Guvernul. De la anunțul lui Tudorel Toader au trecut deja două săptămîni. Potrivit anunțului, textul era gata chiar din 20 ianuarie 2019. Era normal că Liviu Dragnea să ceară să-l vadă și el. Măcar de curiozitate. Din cîte se vede nu l-a văzut încă. După reuniune, e întrebată despre OUG și Viorica Dăncilă. Domnia sa răspunde astfel:

„Am discutat cu domnul ministru. Am discutat şi vineri. Am discutat ce putem face în legătură cu recursul compensatoriu, am discutat ordonanţa privind completurile de cinci. Urmează să am încă o discuţie săptămîna aceasta. (...)”

Duminică, 3 februarie 2019, Viorica Dăncilă ne anunță c-a discutat vineri, 1 februarie 2019, cu Tudorel Toader despre OUG. Păi mai discutase despre OUG și pe 22 ianuarie 2019. Din zicerile sale înțelegem că va discuta și săptămîna asta. Atenție! Va discuta doar. Asta nu înseamnă că va introduce OUG pe lista vreunei ședințe de Guvern. Repetăm cele spuse în primele rînduri ale textului.

Inițiativa unei OUG a fost a ministrului Justiției. Premierul Viorica Dăncilă a fost de acord cu asta.

Se pune întrebarea:

Dacă e așa, de ce nu dau odată OUG?

Sau dacă nu pot s-o dea, de ce nu spun limpede:

N-o mai dăm, nu ne putem permite?

Cum de ce?

Ca să-i poată aburi mai departe Liviu Dragnea pe baronii PSD că el acuș-acuș îi scapă de sentințe!