Bugetul EXPLODEAZĂ de generozitate. 100 de milioane de lei pentru partidele politice. Reacţie DURĂ a preşedintelui Victor Ponta. „E un buget ticălos, ruşinos, golănesc şi nesimţit”

Bugetul EXPLODEAZĂ de generozitate. 100 de milioane de lei pentru partidele politice. Reacţie DURĂ a preşedintelui Victor Ponta. „E un buget ticălos, ruşinos, golănesc şi nesimţit”

Preşedintele PRO România, Victor Ponta a afirmat duminică pe pagina sa de socializare că este o premieră faptul că în proiectul de buget au fost prevăzuţi la Autoritatea Electorală Permanentă peste 100 de milioane de euro pentru finanţarea partidelor politice. Suma reprezintă o creştere de 139% faţă de anul 2018. De asemenea, preşedintele Victor Ponta a cerut Comitetului Executiv Naţional al PSD să modifice bugetul pe care-l consideră „ticălos, ruşinos, golănesc şi nesimţit”.

"Am fost alături de dumneavoastră timp de 15 ani în multe campanii electorale, am condus partidul timp de 5 ani. Ştiţi toţi foarte bine că nu aveţi nevoie de 100 de milioane de euro pentru activitatea obişnuită. Ştiţi toţi foarte bine că aceşti bani nu sunt folosiţi pentru activităţi de partid, ci pentru avioanele private, elicopterele, maşinile de lux, şoferii, secretarele câtorva parveniţi (foşti argaţi ai lui Băsescu şi Vadim) care azi se autonumesc "şefii PSD"! Dacă mai aveţi un gram de credinţă în valorile social-democrate, dacă vreţi să mai vă uitaţi măcar o dată fără ruşine în ochii alegătorilor, dacă vreţi să fiţi toţi consideraţi la fel de hoţi şi ticăloşi ca şi cei aflaţi vremelnic şi din greşeală la prezidiul partidului, cereţi azi ca cei 100 milioane de euro alocaţi pentru PSD, PNL, USR şi ALDE să fie trecuţi la Ministerul Sănătăţii pentru combaterea epidemiilor de gripă", a scris Victor Ponta.

 

Ne puteți urmări și pe Google News