FLORIN PIERSIC, aniversat de TVR 2 LA „Duminica filmului românesc”

FLORIN PIERSIC, aniversat de TVR 2 LA „Duminica filmului românesc”

Duminică, 27 ianuarie, TVR 2 va difuza două filme de referinţă în ziua în care actorul împlineşte 83 de ani: „Eu, tu şi Ovidiu” şi „Pintea”.

FLORIN PIERSIC, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori ai României, împlinește duminică, 27 ianuarie, respectabila vârstă de 83 de ani. Eroul producţiilor de aventură care au încântat generaţii de cinefili este aniversat la TVR 2 cu două dintre filmele sale de succes. De la ora 13.10, telespectatorii sunt invitaţi la o comedie muzicală din anul 1977, regizată de Geo Saizescu, „Eu, tu şi Ovidiu”. De la ora 20.10, îl vom revedea pe Florin Piersic în „Pintea”, interpretând rolul principal în drama istorică inspirată din viața haiducului Pintea Viteazul.

„Eu, tu şi Ovidiu” s-a numărat printre cele mai populare filme ale anilor ’70. Comedia muzicală regizată de Geo Saizescu îi are în rolurile principale pe Florin Piersic, Violeta Andrei, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu și Jean Constantin şi este o poveste de dragoste pe litoralul românesc al Mării Negre.

Producţie românească a anului 1976, „Pintea”, filmul regizat de Mircea Moldovan, după un scenariu de Vasile Chiriță și Dumitru Mureșan, ne poartă în Maramureșul începutului de secol al XVIII-lea, pe urmele haiducului Pintea Viteazul. Alături de Florin Piersic, distribuţia îi reuneşte pe actorii Maria Ploae, Constantin Diplan, Ovidiu Schumacher şi Nae Mazilu. Ofițerul român în armata imperială austriacă, Grigore Pintea, se întoarce în satul natal și află că părinții săi au murit iar alți săteni au fost schingiuiți pentru că au protestat împotriva nedreptăților săvârșite de oamenii grofului Bartolok. El părăsește armata și devine haiduc, iar cetei sale i se alătură țăranii care doreau să scape din robie. Filmul s-a bucurat de succes, fiind vizionat de aproape 5 milioane de spectatori în cinematografele din România. În 2008, Consiliu Local al municipiului Baia Mare i-a acordat actorului Florin Piersic titlul de „Cetățean de onoare” în semn de omagiu pentru prestația sa din „Pintea”.

Florin Piersic s-a născut în 27 ianuarie 1936 la Cluj-Napoca şi a debutat în cinematografie în 1957, cu filmul „Ciulinii Bărăganului”. Printre rolurile sale celebre s-au numărat haiducul Anghel Şaptecai, haiducul Grigore Pintea şi Mărgelatu. Pe lângă producţiile cinematografice, Florin Piersic a avut şi continuă să aibă o bogată activitate pe scenele teatrelor româneşti.