BUGETUL României va fi aprobat abia în februarie. ParlamentariI sunt în VACANȚĂ
- Cristian Tănase
- 14 ianuarie 2019, 10:16
Bugetul va fi aprobat abia în luna februarie, chiar dacă ar fi trebuit adoptat cel târziu în luna ianuarie, a anunțat duminică seara ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, la Antena 3. Bugetul din păcate nu a fost supus nici măcar dezbaterii publice.
"Eu cred ca vom avea buget imediat în februarie. Până la urmă trebuie să intrăm în normalitate şi dacă dumnealui (preşedintele Klaus Iohannis, n.r.) respectă ceea ce a spus de multe ori, că măcar pe această perioadă de 6 luni să avem consens, cred că va promova şi bugetul. Noi ne dorim să-l aprobăm cât mai rapid", a spus ministrul Muncii,
Ministrul Muncii a fost întrebat dacă va exista riscul să nu se plătească pensiile şi salariile, în caz că bugetul nu s-ar aproba prea curând. În opinia lui Marius Budăi nu este posibil acest lucru.
"Eu condamn clar astfel de declaraţii. Vreau să mă uit direct în ochii oamenilor să le spun aşa: noi nu suntem cei care tăiem, ci suntem cei care dăm. Şi misiunea noastră principală atâta timp cât suntem le guvernare este de a aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor. Dacă ni s-a atacat la Curtea Constituţională Legea pensiilor am pus în Ordonanţa de Urgenţă majorarea punctului de pensie pentru a linişti pensionarii şi pentru a arăta că ne ducem misiune la capăt. Misiune noastră principală asta va rămâne: mai mulţi bani în buzunarele românilor şi de asta ne vom ţine", a declarat ministrul Muncii.