Uniunea Europeană a fost visul de pace al generației după cel de-al doilea război mondial. Uniunea Europeană a devenit visul puterii absolute a unor înalți funcționari. Cam așa aș sintetiza evoluția din 1950 până în 2019 a acestei construcții politice, în care interesele marilor puteri rămân primordiale. În care se vorbește despre egalitate și respect, dar în care se întrezărește o construcție similară cu cea care a dominat estul Europei înainte de 1989.

Nu sunt un euro-sceptic, ci doar un român sătul să văd cum ni se dau lecții de bună purtare din partea unor politicieni care folosesc dubla măsură ca unitate standard de măsură. Cred că România, ca și Bulgaria, Cehia, Polonia, poate și Ungaria (aici sunt mai nuanțat din cauza politicilor lui Viktor Orban), merită mai mult respect. Măcar pentru faptul că România își asumă rolul de graniță a Uniunii Europene și NATO fără să facă nici cel mai mic pas în lateral, sau declarație șovăitoare. 

De vreo 10 ani, cu sprijinul de necontestat al Binomului reprezentat de ex-generalul SRI Florian Coldea și ex-procurorul general al DNA, Laura Codruța Kovesi, România a căpătat un brand de țară care va înclina mult balanța istoriei: cea mai coruptă țară din UE. Nu contest existența corupției în România, ci vreau doar să vă subliniez că două persoane cu o cultură precară, merite profesionale îndoielnice și valoare morală extrem de scăzută, au creat un sistem mai nociv decât cel de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. În care notele informative ale SRI deveneau pasaje ample din rechizitorii, care ajungeau să fie judecate de niște magistrați aflați în sfera de influență sau șantaj a DNA. 

Ce legătură are asta cu valorile justiției europene? Nici una. Dar asta nu-i împiedică pe înalții oficiali ai UE să ignore realitățile din România. Pentru că le convine de minune să aibă un cal de bătăie, în condițiile în care, țineți-vă bine, Comisia Europeană REFUZĂ din 2017 să publice EU Anti-Corruption Report. Un raport important care evalua corupția din cele 28 de state europene, stabilit printr-o decizie din 2011, publicat în 2014, dar abandonat la cererea, cui credeți? Vice-președintelui Comisie Europene, Frans Timmermans, cel atât de preocupat de soarta României. 

Cum credeți că au răspuns valului de indignare venit din partea presei europene, care nu înțelegea de ce s-a renunțat la publicarea unui raport despre corupția din Germania, Franța, Italia, Spania, etc. "Pentru Comisie, lupta împotriva corupției nu este în nici un caz o încercare de a interveni sau de a oferi judecăți de valoare în viața politică într-un stat membru", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas pentru EUobserver. Serios? Nouă de ce nu ne-ați spus…

Cu alte cuvinte, Juncker și Timmermans au decis să nu publice evaluarea corupției din interiorul Uniunii Europene pentru a nu interveni în politica Germaniei, Franței, Italiei, Spaniei, etc. Că doar nu era vorba despre România, Bulgaria, sau Polonia. Mai mult, Timmermans menționează că nu mai este nevoie să se publice alte rapoarte.

Acesta afirmă că primul raport din 2014 a fost suficient de bun pentru că a oferit o imagine de ansamblu și a creat o bază pentru continuarea activității. "Acest lucru nu înseamnă neapărat că o succesiune continuă de rapoarte similare în viitor ar fi cea mai bună cale de a continua", spunea Frans Timmermans în scrisoarea transmisă comisiei însărcinată cu evaluarea corupției din UE. Cum vă sună cuvintele astea aburitoare?

Paradoxal, așa cum remarcau și ziariștii europeni, în săptămâna în care refuzau să publice raportul despre corupția din Uniunea Europeană, cei doi înalți funcționari europeni dădeau o declarație comună în care se arătau îngrijorați de evoluția luptei anti-corupție din România. Înțelegeți acum cât de util este exemplul României în cadrul Uniunii Europene. Îi ajută să-și acopere propria mizerie și complicitate. Dacă aveți curiozitatea, puteți citi acuzațiile aduse Comisie Europene de către Parlamentul European, modul în care sunt calificate manevrele birocratice și legale ale celor doi pentru a bloca publicarea raportului anti-corupție.

În schimb, dacă-l chestionați pe Mr. Google asupra corupției din Uniunea Europeană, o să vedeți zeci de rezultate cu declarații ale celor doi la adresa României.

Bănuiesc că atunci când se vor retrage din activitate, Juncker și Timmermans vor îngroșa rândurile celor 30.000 de lobbiști înregistrați oficial la Bruxelles, care potrivit Transparency International au o activitate care în România ar fi considerată ca fiind trafic de influență. Numai că oficialii europeni consideră că nu mai este nevoie de o dezvoltare a luptei anticorupție în interiorul Uniunii Europene, cu atât mai puțin în cadrul Comisie Europene. Pentru că lobby-ul este legal la Bruxelles, dar prilej de indignare la adresa Bucureștiului. 

Încă o dovadă a aroganței, a faptului că astea sunt noțiuni valabile doar pentru români, bulgari, polonezi, etc, stau multe exemple concrete. Lupta anticorupție și acuzațiile dure nu sunt valabile pentru UBS și Citigroup, două bănci care au participat la falsificarea LIBOR, dar care au fost iertate de orice consecințe penale de către Comisia Europeană pentru o “amendă” de 3 miliarde de euro. Sau în cazul foarte proaspătul scandal al spălării de bani din Danemarca, Danske Bank, unde 15.000 de oameni sunt implicați în spălarea de bani, care se va concretiza doar cu o amendă de 500 de milioane de euro. Dar pentru Jean-Claude Juncker, ex-premierul celui mai mare paradis fiscal din Europa, Luxembourg, asemenea practici sunt banale. 

Încă o dată vreau să spun că nu neg faptul că avem politicieni corupți, avem cazuri de corupție, că trebuie să insistăm în această luptă. Numai că mi-ar plăcea să văd cum marile corporații de tip Microsoft, Bechtel, EADS, Rompetrol, sunt considerate izvorul răului, cei care au dat mită sau șpagă, nu protejate pe baza unor denunțuri făcute după 8-9 ani. Dacă ar plăti la fel ca și politicienii, lucrurile ar sta cu totul altfel. Artunci am spune că lupta anticorupție are rezultate.

Dacă am construi un stat care să protejeze interesele românilor, ale firmelor românești, poate că am fi mult mai respectați în Europa. Mult mai mult decât dacă, așa cum avem acum, ne conduc niște politicieni a căror viziune în privința leadershipului este reprezentată de un post în Parlamentul European. Și pe care și-l doresc cu orice preț. Cu prețul traseismului. Cu prețul demnității. 

Numai că decontul vine pe rabojul tuturor românilor.