CUTREMUR în economia LUMII. Decizie ISTORICĂ la Banca Mondială

CUTREMUR în economia LUMII. Decizie ISTORICĂ la Banca Mondială

Începând cu data de 1 februarie, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a decis să-şi încheie mandatul înainte de vreme. Deja, preşedintele BM a a anunţat că şi-a depus demisia. Cel de-al doilea mandat al preşedintelui Jim Yong Kim ar fi expirat în anul 2022.

Banca Mondială a confirmat luni că preşedintele Jim Yong Kim, 59 de ani, a decis să demisioneze din funcţie urmând a se alătura imediat unei firme unde va lucra în domeniul creşterii infrastucturii în ţările în curs de dezvoltare. Instituţia a adăugat că directorul general, Kristalina Georgieva, va prelua, interimar, şi postul de preşedinte, începând cu data de 1 februarie, potrivit agerpres.ro

Născut la Seul, Jim Yong Kim este de profesie medic şi începând cu data de 1 iulie 2012 a devenit cel de al 12-lea preşedinte al Băncii Mondiale, primul său mandat expirând în data de 30 iunie 2017. Înainte de a se alătura Băncii Mondiale, Jim Yong Kim a fost preşedinte al Universităţii Dartmouth, una din cele mai prestigioase instituţii academice din SUA.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea Băncii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News