CTP și coșmarul spitalelor din România. „Mi-au căzut toate plombele”. Ce a pățit ziaristul

CTP și coșmarul spitalelor din România. „Mi-au căzut toate plombele”. Ce a pățit ziaristul

Cristian Tudor Popescu a relatat săptămâna trecută pe pagina sa de Facebook despre felul în care a fost tratat într-o clinică privată din cauza unei probleme la șold, iar acum celebrul jurnalist român le răspunde celor care l-au criticat în urma postării.

Ziaristul le-a mulțumit medicilor care l-au tratat, dar reacția sa nu a fost gustată corespunzător de unii dintre cititorii săi. Aceștia l-au acuzat pe CTP că ar fi primit tratament preferențial, dar jurnalistul a explicat și alte experiențe neplăcute pe care le-a avut în sistemul medical de stat și susține că alternativa privată este cea care poate împinge întregul sistem de sănătate românesc spre progres.

Impostori nepăsători sunt peste tot

Am parcurs, surprins, numărul uriaș de citiri și comentarii la postarea mea medicală – nu o voiam decât un gest simplu de recunoștință și apreciere față de niște profesioniști cu conștiință, într-o țară plină de impostori nepăsători.

Din cele peste 1200 de comentarii am desprins următoarele idei:

  • Multă sănătate, vă așteptăm să reveniți la treabă (mulțumesc!).
  • Regina Maria e spital privat, așa că nu se pune. Să vedeți cum e la stat!...
  • La privat e scump, nu ne spuneți cât v-a costat? Halatul, cât e halatul? «Noi nu ne putem permite»...
  • Sunteți CTP, de-aia au avut atâta grijă, dacă eram «noi», muream pe-acolo.
  • Ați scris textul ca să le faceți reclamă, adică să le dați o șpagă celor de la Regina Maria.
  • Am fost și eu la Regina Maria și așa e, m-au tratat foarte bine, deși nu sunt persoană publică.
  • E bine că mai există și astfel de medici.
  • Sunt și alte spitale, chiar de stat, unde ești îngrijit foarte bine.Simt nevoia să răspund la câteva.

Acum un an și ceva, când mi-am rupt șoldul, am relatat la Digi24 cum am fost batjocorit de medicii din două mari spitale private din București, le-am dat numele, nu le mai repet, unde mi-au luat o grămadă de bani pe consultații și tratamente apă de ploaie, diagnosticul fiind pus mereu greșit. Și eram tot CTP.

Atunci nu-mi amintesc să mă fi întrebat cineva câți bani am dat de pomană. «Privat» nu înseamnă nicidecum o garanție, e vorba de medici, de oameni.

Într-adevăr, costurile analizelor multiple și complicate, precum și ale operației dificile la care am fost supus, nu sunt mici. Dar câți dintre cei care-mi spuneți «nu ne putem permite» sunteți gata să cheltuiți ca să vă luați o mașină nouă, o casă nouă, ca să fumați și să beți după pofta inimii, să faceți excursii exotice, dar ați vrea să fiți scăpați de boală, dacă se poate fără să dați un sfanț?

Noțiunea de mită, de șpagă sub orice formă e absurdă într-un spital ca Ponderas. Acolo totul e pe chitanță, nu ai ce bani să dai în plus. Și sunt și în spitalele de stat destui medici, mai cu seamă de când li s-au mărit salariile, care refuză plicul.

Dinții mi i-am tratat într-o clinică de stat. Am plătit mai puțin și rezultatele au fost pe măsură: mi-au căzut toate plombele.

Sunt de părere că existența în România a unor spitale private cu medici, aparatură și servicii performante este de natură să împingă spre progres întregul sistem medical de la noi.

Or, unii dintre comentatorii de mai sus pare că ar fi fericiți să le vadă demolate! Și să ne întoarcem la sistemul general de plicuri, kenturi, whisky, cafea și pile de dinainte de `89...”, a scris Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News