Alertă în România, după ce locomotiva unui tren încărcat cu combustibili a luat foc în mers, în județul Constanța.
Potrivit pompierilor din Constanța, este vorba de o garnitură de tren cu 39 de vagoane-cisternă, încărcate cu păcură.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, a declarat că, în jurul orei 5,30, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în zona localităţii Lumina, pentru punerea sub control şi stingerea unui incendiu apărut la o locomotivă ce tracta 39 de vagoane cisternă încărcate cu păcură.
„Până la sosirea pompierilor militari, mecanicul conductor a decuplat locomotiva de la garnitura de tren, iar la începerea intervenţiei s-a constatat că focul ardea mocnit, astfel că s-a intervenit cu o autospecială pentru stingere şi un echipaj de nouă pompieri, iar în asistenţă a fost mobilizat şi un echipaj SMURD B”, a declarat Anamaria Storica.
După stingerea focului, pompierii au rămas la faţa locului pentru supraveghere.