Autoturism în flăcări! Traficul rutier a fost blocat pe A2
- Bancila Irina
- 26 iulie 2019, 14:17
Traficul rutier a fost blocat vineri, în jurul prânzului, pe autostrada A2, după ce, la kilometrul 202, pe sensul Bucureşti - Constanţa, un autoturism condus de o femeie a luat foc.
Șoferița a refuzat transportul la spital în urma atacului de panică pe care l-a suferit, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B din cadrul Detaşamentului de pompieri Medgidia, incendiul fiind lichidat după aproape o jumătate de oră.
Conform Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (SRDP) Constanţa, femeia aflată la volanul maşinii ar fi pierdut controlul direcţiei şi a intrat în parapetul de pe marginea autostrăzii, autovehiculul luând foc.
În zona producerii accidentului rutier sunt şi echipe de intervenţie ale Secţiei Autostrăzi - DRDP Constanţa, pregătite să acţioneze pentru degajarea şi curăţarea părţii carosabile, potrivit Agerpres.