Borcea, decizie radicală de după gratii! I-a spus adio Valentinei?
- Dragos Manea
- 24 iulie 2019, 10:04
Cristi Borcea, care se află din nou la închisoare, s-a gândit și la soarta afacerilor sale, așa că a decis cui îi vor rămâne.
De când se află din nou în spatele gratiilor, fostul acționar al clubului Dinamo București s-a gândit serios ce o să se întâmple cu afacerile lui, aşa că a făcut o listă cu persoane de încredere pe care se poate baza că vor avea grijă de acestea, scrie B1.
Iar prima pe listă nu este actuala nevastă, Valentina Pelinel, ci Mihaela Borcea.
Cristi Borcea i-a lăsat deja fostei soții în grijă hotelul pe care îl are în stațiunea Olimp, de pe litoral.
Mihaela Borcea se ocupă de administrarea hotelului și a plajei private și se pare că se descurcă de minune, deoarece fostul acționar al lui Dinamo se gândește să-i mai lase o astfel de afacere pe mână.
Este vorba de un alt hotel din aceeaşi staţiune.
„În primul rând toate proiectele erau ale lui Cristi, el le-a gândit şi eu le-am dus mai departe, deci aic e vorba de echipă şi eu zic că am avut profesor bun şi asta spune tot. Am învăţat, exact. Amândoi am învăţat pe parcursul anilor ce este bine, cum este bine. De la Dumnezeu în primul rând, că eu aşa am zis, am trecut prin multe, prin foarte multe greutăţi, sunt obişnuită şi atunci normal că orice nu te doboare, nu te întăreţte şi atunci am devenit puternică pas cu pas, ceas cu ceas, secundă de secundă”, a spus Mihaela Borcea recent.