Șocant! „Ajutoare judiciare” de 470 000 de lire sterline pentru bandele asiatice de pedofili

Șocant! „Ajutoare judiciare” de 470 000 de lire sterline pentru bandele asiatice de pedofili

Până la urmă, problemele pe care le provoacă imigranții în Occident nu sunt inexplicabile. E vorba de niște oameni amăgiți că în Europa îi așteaptă paradisul și care descoperă că realitatea e cu totul alta- că ei rămân la fel de săraci, dar acum trebuie să supraviețuiască în niște societăți foarte de bogate. Firește, există și excepții- imigranții care primesc ajutoare sociale foarte generoase, ba chiar și locuințe din banii contribuabililor occidentali. O explicație au și agresiunile sexuale. E vorba, până la urmă, de niște bărbați tineri ajunși în niște societăți cu moravuri extrem de libertine, dar în care majoritatea femeilor nu-i bagă în seamă.

Ceea ce e de neiertat este modul extrem de permisiv, ca să nu spun altfel, în care establishmentul occidental, de la politicieni, ziariști și ONG-uri și până la sistemul judiciar, tratează aceste încălcări flagrante ale legii. În baza diferențelor de ordin cultural și a faptului că Occidentul poartă vina trecutului colonial, imigranții și escendenții lor sunt deseori absolviți de orice vină sau tratați cu o blândețe inimaginabilă pentru fapte abominabile. Ultimul exemplu vine din Marea Britanie. Vă amintiți, probabil, de valul de violuri asupra copiilor care a îngrozit Marea Britanie. Ca să nu fie acuzată de rasism, poliția britanică a încercat să acopere agresiunile sexuale comise de bandele de violatori „asiatici” (în cea mai mare parte pakistanezi), deși victimele erau niște copile. Pentru că a transmis în direct din preajma unui tribunal în care avea loc unul dintre procese, activistul de dreapta Tommy Robinson a fost trimis la închisoare.În schimb, trei frați din rândul violatorilor au primit din partea statului britanic sute de mii de lire sterline ca „ajutor pentru asistența juridică”. Iată ce scrie ziarul britanic Express:”Arshid, Basharat și Bannaras Hussain - cunoscuți sub numele de "Mad Ash", "Bash" și "Bono" – au format o bandă violentă, înarmată, care se ocupa cu traficul de droguri. În fața instanței au declarat că sunt săraci, în ciuda faptului că au o stație de benzină, câteva fast food-uri takeaway și o fermă de ouă care lucrează cu mai multe supermarket-uri, ba, mai mult, dețin și câteva proprietăți. O cererea adresată autorităților britanice, în baza legii accesului la informații publice, a scos la iveală faptul că celor trei le-au fost acordate (atenție n,r,) 370.000 de lire sterline pentru asistență juridică pentru procesul din 2016. Această suma nu include alte ajutoare obținute, despre care experții spun că ar putea ajunge până la încă 100 000 de lire sterline”. Cât privește victimele... „Un avocat principal a arătat că dintre cele 86 de victime pe care le reprezintă, 70 nu au primit încă nicio plată compensatorie (pentru suferințele îngrozitoare n.r.). Zeci de alte victime au primit sume de până la 2.000 de lire sterline”. Tot din Express aflăm și amănunte teribile despre faptele pentru care au fost condamnați cei trei violatori: „ Se spune că Frații Hussain, care obișnuiau să toarne benzină peste victimele lor, au "stăpânit" orașul South Yorkshire timp de peste 10 ani. Unele fete aveau numai 11 ani când au fost violate, legate și torturate”, Pedepsele hotărâte de judecători răsplătesc, de altfel, cu vârf și îndesat gravitatea faptelor. „Șeful bandei, Arshid, în vârstă de 42 de ani, a primit 35 de ani, Bannaras- 19 ani, iar Basharat- 25 de ani”. Pedepsele corecte date de judecători nu pot acoperi , însă. Ajutoarele scandaloase acordate violatorilor. Iar explicațiile date de un purtător de cuvânt al Ministerului Justiției nu au făcut decât să agite și mai tare spiritele: "Oricine se confruntă cu un proces în instanță este eligibil pentru asistență juridică, desigur după un test riguros. (...) Fără o reprezentare juridică adecvată, un inculpat ar putea susține că procesul lui a fost nedrept și orice condamnare pe care a primit-o ar putea fi anulată". În replică, una dintre victime, Sammy Woodhouse, a declarat că familia Hussain avea "o mulțime de afaceri".”Sigur că și-ar fi putut permite avocații lor. Dar cred că au pus totul (proprietățile n.r,) pe numele altora. Este o rușine”. De aceeași părere este și Jayne Senior, un lucrător social pe probleme de tineret care a ajutat la expunerea publică a grozăviilor: "Se pare că sistemul judiciar nu este înființat pentru a proteja victimele unora dintre cele mai îngrozitoare crime de abuz, tortură și trafic pe care această țară le-a văzut vreodată". Oricât de revoltător este acest caz, el nu este nici pe departe singular în lumea occientală. În Spania, un alt dosar ciudat cutremură opinia publică. E vorba de cazul unui tânăr angajat al unei discoteci care, în februarie 2015, a lovit în cap un hoț care furase geanta unei femei într-un orășel din apropierea Malaga. Hoțul a murit două zile mai târziu din cauza unei hemoragii craniene, Ca urmare, tânărul a fost trimis în fața instanței și condamnat la doi ani de închisoare și plata unor despăgubiri de 180 000 de euro celor două fiice ale hoțului, informează France24. Deși în Spania pedepsele de maximum doi ani de închisoare nu se execută (în cazul în care sunt achitate despăgubirile), iar procurorii înșiși au cerut suspendarea pedepsei și eșalonarea plăților pe o perioadă de cinci ani,, cazul a stârnit furie în opinia publică din Spania. Deși procesul nu s-a încheiat încă, liderii partidului naționalist Vox au declanșat o campanie strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe tânărul Borja W.V, să evite închisoarea. Naționaliștii au reușit să adune aproximativ 100 000 de euro. Unul dintre liderii Vov, Ivan Espinosa de los Monteros, a declarat, de altfel, că Borja este "un erou" și "un exemplu pentru societatea spaniolă, care ar putea ajunge în închisoare pentru că a ajutat o femeie". Sunt aceste cazuri niște simple scăpări ale justiției unor țări care nu se sfiesc să le dea polonezilor lecții despre statul de drept și reforma instanțelor? Nu cumva e vorba de simptome că justiția „drepturilor omului” a început să se întoarcă împotriva dreptății? E un subiect care ar fi bine să ne preocupe...

 

Ne puteți urmări și pe Google News