Limba maghiară, oficializată în România! Ordonanță de urgență cu surprize. Alertă istorică
- Ovidiu Costea
- 17 iulie 2019, 21:10
Guvernul condus de Viorica Dăncilă a adoptat în urmă cu aproape două săptămâni o ordonanță de urgență prin care reglementează Codul Administrativ. Printre noile prevederi, se impune ca în comunicările oficiale în cadrul instituțiilor statului să se folosească și limba maghiară acolo unde numărul minoritarilor depășește 20% din totalul populației.
Pe 5 iulie 2019, Guvernul a dat spre publicare ordonanța de urgență cu numărul 57 pe 2019, în care, nici mai mult, nici mai puțin, oficializează folosirea limbii maghiare în teritoriile unde numărul cetățeniilor din această minoritate depășește granița a 20% din populația județului respectiv.
Articolul 92, alineatul 1 din ordonanță spune în felul următor: „În unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.
Practic, în toate comunicările oficiale, acolo unde numărul cetățeniilor minoritari depășește 20%, este nevoie de ambele limbi. În acest moment, în România sunt recunoscute 20 de limbi minoritare: albaneză, armeană, bulgară, cehă, croată, germană, greacă, italiană, idiş, macedoneană, maghiară, poloneză, romani, rusă, ruteană, sârbă, slovacă, tătară, turcă și ucraineană.
Dintre acestea, însă, singura care se încadrează în procentul de 20% impus de noua ordonanță este doar maghiara. Practic, este pentru prima dată când pe teritoriul României se și oficializează folosirea unei limbi străine, lucru pe care reprezentanții maghiarilor din țara noastră și-l doreau de multă vreme.