O italiancă a murit din cauza unui medicament cumpărat pe eBay

O femeie a murit sâmbătă la Barletta, în Italia, şi alte două au fost spitalizate în urma unei reacţii puternice la un medicament cumpărat pe site-ul de vânzări online eBay, după ce au fost supuse unor teste medicale care să le determine prezenţa în organism a unor bacterii, informează Agerpres.

Femeia decedată, în vârstă de 29 de ani, şi celelalte două, de 62 şi 32 de ani, au început să se simtă rău după ce-au fost supuse unor teste medicale în cursul dimineţii ]ntr-un centru medical particular, gestionat de un specialist în boli gastrice. Medicul, pensionar, dar cu o bună reputaţie între pacienţi, a folosit pentru testele medicale un anestezic local obişnuit în examenele gastrice, pe care l-a cumpărat pe portalul de vânzări online eBay.